Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Craiova, că adversarul său la prezidenţiale nu este Mircea Geoană, ci Ion Iliescu. Fostul preşedinte al României a intrat în joc şi nu a rămas fără replică, el răspunzându-i pe blogul personal actualului locatar de la Cotroceni.
"Domnul Traian Băsescu s-a lăudat la Craiova ca el se află în competiţie electorală cu Ion Iliescu”. Îmi pare rău pentru dânsul, dar, nu mai are aceasta şansă. Altminteri, în euforia sa maladivă, poate să-şi închipuie orice, inclusiv că se află în competiţie chiar şi cu Napoleon Bonaparte!", scrie Ion Iliescu.
"Iar în ceea ce priveşte concepţia sa despre modernizare în general şi despre modernizarea statului în particular, ne-am lămurit suficient. Ne ajunge! Gata!", conchide Ion Iliescu.
Fostul şef al statului nu a uitat de trădătorii din PSD, taxându-l pe Băsescu într-o altă postare pe blog: "Traian Băsescu şi-a început campania înaintând în grad generali, printre care şi trei dezertori din PSD. Onţanu, Oprea şi Iordănescu- ultimul- fiind un “nevinovat” într-ale politicii, dar dependent de Oprea. Comportarea lor e de-a dreptul impardonabilă".
Ion Iliescu: Băsescu, în euforia sa maladivă, poate să-şi închipuie că se bate şi cu Napoleon
PUBLICAT
Duminică, 25 Octombrie 2009 07:53
ACTUALIZAT
Duminică, 25 Octombrie 2009 10:22
SURSA
REALITATEA.NET
Fostul şef al statului îl atacă dur, într-o postare pe blogul personal, pe Traian Băsescu, pe care îl acuză că întreţine permanente scandaluri şi conflicte instituţionale.
Citeşte totul despre:
blog, campanie, generali, Ion Iliescu, Mircea Geoană, Napoleon, preşedinte, Traian Băsescu







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M