Investitorii în aur şi petrol nu au pierdut în 2009
2009 a fost, cu siguranţă, anul aurului. Investitorii care au pariat pe metalul preţios au făcut cea mai bună alegere. Nici investitorii în petrol nu a dus-o foarte rău.
Câteva mărfuri s-au apreciat considerabil anul acesta pe piaţa mondială. Totuşi, chiar dacă zahărul sau cuprul şi-au dublat preţul, marfa anului a fost, pentru investitori, aurul. În noiembrie 2008 uncia de aur se vindea la bursă cu 712 dolari. La începutul lui decembrie 2009, metalul nobil se vindea cu 1.215 dolari uncia. Cauza? Deprecierea dolarului. Băncile centrale din mai multe ţări s-au grăbit să investească în preţiosul metal. Numai banca Indiei a cumpărat 200 de tone în urmă cu o lună. Specialiştii cred că aurul va continua să se aprecieze şi anul viitor, urmând să ajungă la 2.000 de dolari uncia la sfârşitul lui 2010.
Între 2014 şi 2015, preţul metalului ar putea ajunge chiar la 5.000 de dolari uncia, din cauza scăderii rezervelor mondiale. Anul 2009 a început foarte prost pentru petrol. Barilul ajunsese la 40 de dolari, pe fondul scăderii cererii, din cauza crizei economice. Asta după ce în vara lui 2008 se înregistrase un preţ record, de 147 de dolari pe baril.
Creşterea economică în întreaga lume s-a reflectat şi în preţul barilului. În a doua jumătate a lunii decembrie, preţul a început să se apropie de 80 de dolari. Iar pentru anul 2010, se anunţă noi creşteri ale preţului.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta







Feedback

