Institutul Oncologic din Bucureşti a fost luminat în roz joi seara
02 oct 2009, 06:51 |
Actualizat Sâmbătă, 03 Octombrie 2009 03:07
Realitatea TV
Institutul Oncologic din Bucureşti a fost luminat în roz joi seara. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Renaşterea, iar lumina a fost aprinsă de fostul ministru al Sănătăţii, Ion Bazac.
Culoarea roz este un simbol al luptei impotriva cancerului la sân. Fundaţia Renaşterea a ales să lumineze în roz Institutul Oncologic, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la inaugurarea acestei instituţii.
"Avem un număr foarte mare de paciente care au fost depistate la centrele Renaşterea şi care sunt bine. Am decis ca anul acesta să fim printre medicii şi pacientele cu care lucrăm. De aceea am aprins lumina roz pe Institutul Oncologic", a afirmat Mihaela Geoană, preşedinte Fundaţia Renaşterea.
"Ministerul Sănătăţii a uitat de ceea ce înseamnă prevenţie, iată că a fost o organizaţie non-guvernamentală, inspirată de un program american, care a iniţiat prevenţia în cancerul de sân", a spus fostul ministru al Sănătăţii.
Mii de paciente au beneficiat de sprijinul Fundaţiei Renaşterea şi al Institutului Oncologic din Bucureşti. Femeile au fost informate corect, în ceea ce priveşte diagnosticul, tratamentul pre şi post operator, intervenţia chirurgicală şi au beneficiat de consiliere psihologică. Înfiinţată în urmă cu opt ani, Fundaţia „Renaşterea" a ajutat la investigarea a 30.000 de femei, dintre care peste 1.500 au fost diagnosticate cu cancer la sân.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15








Feedback

