Ce înseamnă industria lemnului în ţara noastră? Multe fabrici străine, cu o capacitate de prelucrare care tinde să depăşească gradul de refacere a fondului forestier.
Dominată în special de companii austriece, piaţa de profil se poate lăuda, în ghilimele cu mai multe reuşite: aproape 400 de mii de hectare de pădure tăiate, cam cât 7 oraşe de mărimea Braşovului, cu prejudicii financiare de 5 miliarde de euro şi o evaziune anuală de 1 miliard de euro.
Institutul Naţional al Lemnului a fost înfiinţat în 1933. A fost mereu avangarda industriei mobilei şi a jucat un rol extraordinar în dezvoltarea acesteia. Avea tehnologie, avea oameni super-calificaţi.
"Aveam o clădire de trei etaje ca NASA, NASA e nimic, plină cu laboratoare. Bun. Acea clădire astăzi este zero. Este rasă. Noi practic verificam, odată, toate exporturile de cherestea, tot mobiliarul care se exporta sau producea trebuia verificat", spune Dan Dumitru Copăcen, director general INL.
Dar mai avea ceva, iar acel ceva a fost şi unul dintre motivele care i-au atras sfârşitul: 100 de mii de metri pătraţi de teren în Capitală şi alţi 100 de mii în alte mari oraşe ale României.
Apoi, încurca teribil planurile de expansiune ale fabricilor străine de prelucrare a lemnului, în special austriece.
"Ce fac austriecii, că ei voiau să preia cercetarea, firmele austriece vroiau să facă şi cercetare la noi aici, nu le ajunge cât iau? Nu se sesizează nimeni ce se întâmplă la diverse fabrici mari austriece? Nu se sesizează nimeni că fabricile îşi certifică singure produsele?", a mai spus Dan Dumitru Copăcen, director general INL.
Dar ce mai contează niscaiva substanţe cancerigene pe mobila de dormitor, sau a copilului când profitul estimat de unii politicieni se prefigura la zeci de milioane de euro din clădiri de birouri şi mall-uri? Aşa că AVAS a făcut ce a făcut şi a îndatorat institutul. Iar unele metode erau de-a dreptul hilare: angajaţii figurau cu un consum lunar de apă, de fiecare, de aproape 5 mii de litri!
Ceea ce a urmat reprezintă poate ceea mai mare hoţie din istoria contemporană a statului român: privatizarea institutului de cercetare, a institutelor de cercetare în general.
A fost vândut pe bucăţi, pe nimic, arhivele au dispărut, iar cercetătorii au luat calea şomajului.
Un rol important în distrugerea acestui obiectiv de importanţă strategică l-a jucat regele sardinelor, Said Baaklini.
Peste trei zile nu va mai exista acest Institut. Unicul lui angajat, directorul „în general”, cum îşi spune cu amărăciune, va pleca acasă. Iar în curând, poate că nu vor mai exista nici păduri. Pentru că nu-i aşa, codru-i frate cu românul. Păcat că ne-am certat.
