După ce săptămâna trecută, Aurora Liiceanu, Sever Voinescu, Eugen Istodor, Cristi Teodorescu şi Ioan T. Morar au întors adulterul pe toate părţile cu ocazia lansării romanului "O lună de duminici" a lui John Updike, a venit rândul franţuzoaicei Claire Castillon să provoace imaginaţia invitaţilor prezenţi la lansarea celui de al 113-lea titlu din Colecţia Literatura Cotidianul - "Dedesubt este infernul ".
"Vorbim despre o
carte, dar vorbim şi despre relaţii. Despre relaţii între femei şi
bărbaţi, despre relaţii de cuplu, pentru că vorbim despre romanul doamnei
Castillon, una dintre cele mai în vogă şi frumoase scriitoare ale momentului", aşa a început Adrian Ursu, redactorul şef al revistei Cotidianul,
discuţia despre romanul scriitoarei care i-a trimis unuia dintre criticii săi o
pungă ce conţinea o pereche de testicule însângerate.
"Niciun bărbat nu poate spune:
Mi-a plăcut cartea asta", a declarat Costi Rogozanu, cel care a avut ocazia să
îi ia un interviu lui Claire
Castillon, ca răspuns la replica lui Cristi Iacob, cel care a
declarat franc: “Mie nu imi place cartea. Am citit-o pe diagonală. Ma enervează
şi nu este masculinitatea mea, cea care mă opreşte să-mi placă această carte.
Nu mi-a placut, pur si simplu. Nu zic că-s vreun cititor, mi-am pus ochelari
doar aşa, ca să vă epatez".
Puţin impresionat de
vehemenţa actorului, Costi Rogozanu a continuat: "Nu iţi dau replica pentru că
sunt din trust şi cartea este apărută în Colecţia Literatura Cotidianul, ci
pentru că scriitoarea şi-a atins scopul provocând în tine vehemenţa asta. Ea nu
vrea altceva".
Deşi admiră stilul şi precizia autoarei, Chris Simion a declarat că motivul pentru care nu este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-a citit, este clişeul pe care Castillon l-a folosit în această vivisecţie a cuplului. Costi Rogozanu a contraatacat din nou declarând că este târziu şi dificl să vii cu subiecte noi, mai degrabă cu colaje, diferenţa făcând-o maniera impecabilă în care este scris romanul.
Mihaela Pandele, cea care se ocupă de Colecţia
Literatura Cotidianul din partea Editurii Univers , a spus despre „Dedesubt
este Infernul”: „Deşi cartea s-ar putea să nu fie prima opţiune a bărbaţilor,
pe femei cu siguranţă le va captiva.”
Hulită sau placută, denigrată sau apărată,
înspăimântătoare pentru bărbaţi şi de neignorat pentru femei, cartea a provocat
discuţii aprinse pe tot parcursul serii demonstrând celor prezenţi că romanul
este un organism viu, cu o existenţă de sine stătătoare, care va continua să
provoace şi să intrige, multă vreme de acum.
Ceaiul serii a venit şi
cu un cadou: Insecta,
primul volum de Claire Castillon publicat în Colecţia Cotidianul
Literatura, cei prezenţi fiind invitaţi să participe la lansarea de
marţea viitoare, atunci când Camelia Şucu, Adriana Trandafir, Diana Crupenschi
şi Robert Turcescu vor lansa fenomenalul roman al misterioasei Elena Ferrante
„Zilele regăsirii mele”.