Rata anuală a inflaţiei a coborât în iulie la 5,06%, potrivit aşteptărilor, în timp ce faţă de iunie preţurile de consum au scăzut cu 0,07%, pe fondul ieftinirii alimentelor şi menţinerii preţurilor la mărfuri nealimentare şi servicii, arată datele publicate de Statistică.
Un
nivel atât de scăzut al ratei anuale a inflaţiei nu a mai fost atins
din august 2007, când indicele anual al preţurilor de consum a fost de
4,96%.
Analiştii
consultaţi de NewsIn se aşteptau ca scăderea preţurilor la alimente să
fie principalul factor care să ducă la temperarea inflaţiei anuale în
iulie la 4,8-5,2%, susţinută şi de stabilizarea cursului de schimb. În
plus, ei anticipează că inflaţia se va tempera şi mai mult în lunile
următoare.
În iunie, rata anuală a inflaţiei a fost de 5,86%.
Preţurile
de consum au scăzut în iulie cu 0,07%, în condiţiile în care mărfurile
alimentare s-au ieftinit cu 0,5%, mărfurile nealimentare s-au scumpit
cu 0,14%, iar tarifele la servicii au urcat, în medie, cu 0,32%, mai
arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
De
la începutul acestui an, în coşul de consum al românilor, pe baza
căruia INS calculează inflaţia, alimentele au o pondere de 37,58%,
mărfurile nealimentare de 44,05%, iar serviciile cântăresc 18,37%.
Cele
mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în iulie la tutun şi
ţigări (2,86%) şi apă, canal şi salubritate (1,41%).
În
general, alimentele s-au scumpit nesemnificativ ori s-au ieftinit,
potrivit INS. Mierea, cartofii şi berea sunt singurele produse
alimentare ale căror preţuri au avansat mai mult, cu 0,60%, 0,49%,
respectiv 0,22%. Legumele şi conservele de legume s-au ieftinit cel mai
puternic, cu 3,38%, urmate de ulei, cu 2,74%.
Pe
partea de mărfuri nealimentare, combustibilii s-au scumpit în iulie, cu
0,72%, în timp ce gazele s-au ieftinit cu 5,08%, iar medicamentele cu
0,02%.
La
servicii, chiriile au crescut, în medie, cu 0,04% în iulie, iar de la
începutul acestui an au urcat cu 2,73%. Transportul urban a fost în
iulie mai scump cu 0,34%, abonamentul de radio şi de televiziune cu
0,24%, transportul aerian cu 0,12%, cu acelaşi procent scumpindu-se şi
abonamentul telefonic.
Creşterea
medie a preţurilor de consum din intervalul august 2008 - iulie 2009
faţă de precedentele 12 luni - indicator care contează în criteriile
nominale de convergenţă la zona euro - a coborât în iulie la 6,6%, de
la 6,9% în iunie, iar inflaţia determinată pe baza indicelui armonizat
al preţurilor de consum (IAPC) a coborât tot la 6,6% de la 7%.
Banca
Naţională a României (BNR) ţinteşte în acest an o inflaţie de 3,5% plus
sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar ultima sa prognoză indică
un nivel al inflaţiei de 4,3% la finalul anului, revizuită uşor în
scădere faţă de nivelul estimat anterior. Şi Fondul Monetar
Internaţional (FMI) ia în calcul o inflaţie de 4,3% la finalul lui 2009.
De
asemenea, BNR a revizuit în scădere prognoza pentru inflaţia la finalul
anului viitor, de la 2,8% la 2,6%, în condiţiile în care ţinta pentru
finalul lui 2010 a fost stabilită tot la 3,5%, plus sau minus un punct
procentual.