Update 11.28 Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs la deschiderea anului universitar, la Constanţa: "Am ales să vin la Constanţa pentru că este un centru universitar importat, ia ofiţerii de marină militară sunt un exemplu de înalt nivel. Absolvenţii dumneavostră sunt reprezentativi pe piaţa globală. Aşa cum se ştie, universităţie nu au rolul doar de a forma buni profesionişti, ci şi buni ceteţăni. De foarte multe ori auzim sintagma "Vrem o ţară ca afară". Dar pentru asta avem nevoie de universităţi ca afară. Universităţi care să promoveze gândirea critică, moralitatea, care să ajute la demontarea unor mituri cate sunt false. Cum ar fi cel că o facultate este inutilă. Din păcate, România este pe ultimul loc la capitolul tineri între 30-34 de ani care au terminat studii superioare", a spus acesta.
Pe de altă parte, preşedintele a criticat dur plagiatele care nu fac altceva decât să afecteze credibilitatea universităţilor.
“Pentru a putea lupta împotriva ignoranței, pentru a putea deveni un reper moral și o ancoră a statului de drept, universitățile românești trebuie să aibă o reputație solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul, această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar și astăzi găsim scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluție permanentă pentru acreditarea școlilor doctorale. Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenților noștri pe plan internațional, punându-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-și finaliza studiile cu succes. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor, din dorința de a proteja reputația personală a unui număr de indivizi care și-au dorit o carieră sau un titlu academic pentru care nu au fost realmente pregătiți. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe picior de egalitate cu unul din Europa de Vest. Din fericire, există deja eforturi vizibile ale universităților pentru a elimina problemele de verticalitate existente în mediul academic, de la utilizarea softurilor anti-plagiat, la inițiative locale de publicare a tezelor la nivel de instituție. Pe toți aceia care fac asemenea demersuri îi susțin și îi încurajez să meargă mai departe pentru însănătoșirea vieții academice. Pe măsură ce țara noastră se dezvoltă, o parte din activitatea academică poate fi sprijinită prin încurajarea și atragerea tinerilor talentați către universitățile românești. Mă refer în primul rând la absolvenții de top ai liceelor noastre, dar și la tinerii din alte țări atrași de specializările oferite în România. Este nevoie de eforturi susținute pentru a face din învățământul superior românesc un mediu cu adevărat atractiv. Asta înseamnă simplificarea procedurilor birocratice și a proceselor administrative, dar și dezvoltarea unui mediu prietenos și tolerant care să-i încurajeze pe studenții străini să aleagă țara noastră”, a decalarat preşedintele Romaniei.
Studenții și profesorii Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” participă astăzi, în premieră, împreună cu Universitatea Maritimă Constanța și Universitatea Ovidius, la festivitatea de deschidere a noului an universitar 2017-2018, organizată împreună de către cele trei instituții de învățământ superior de stat din Constanța, în colaborare cu Primăria orașului. Ceremonia din Piața Ovidiu va fi marcată de prezența președintelui României, Klaus Iohannis.
Evenimentul începe la ora 11.00, și este dedicat memoriei poetului roman Publius Ovidius Naso, de la a cărui moarte se împlinesc 2000 de ani, fiind motivul pentru care șeful statului a acceptat invitația gazdelor.