Încă un atac în SUA: Doi morţi şi cel puţin şase răniţi lângă parcul Disney din Florida. VEZI IMAGINI
Un atac s-a soldat cu cel puţin opt răniţi vineri într-o clădire de birouri din centrul oraşului Orlando, Florida, a informat presa locală, la o zi de la atacul soldat cu 13 morţi la o bază militară din Texas. Autorul crimelor a fost arestat la câteva ore după incident.
"Avem opt victime, printre care doi morţi", a spus un purtător de cuvânt al pompierilor. Echipele au găsit cadavre la etajele 8 şi 12 din clădire. Angajaţi au declarat că autorul atacului lucra în clădire. Numeroşi salariaţi s-au baricadat în birouri, potrivit AFP.
Potrivit Fox News, care citează autorităţile americane, bărbatul care ar fi comis atacul a fost arestat la câteva ore după incident.
Clădirea Legions Place a fost închisă imediat după atac, iar poliţia a evacuat persoanele, potrivit Fox News.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Orange County, Sim Solomons, a spus că departamentul său acordă asistenţă poliţiei din Orlando. Potrivit AFP, poliţia din Orlando, unde se află celebrul parc de distracţii Disney, a izolat zona în care a avut loc atacul.
Atacul intervine la o zi de la cel mai grav atac înregistrat vreodată la o bază militară americană, soldat cu 13 morţi şi 28 de răniţi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou









Feedback

