Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

În lipsa unui răspuns de la Chişinău, MAE anunţă un număr de telefon pentru semnalarea problemelor

MAE pune la dispoziţia cetăţenilor români ale căror rude sau cunoştinţe s-au deplasat în Republica Moldova în ultima perioadă şi care nu au mai putut fi contactate anumite numere de telefon pentru a semnala aceste cazuri, Chişinăul nerăspunzând pe canale diplomatice.

Foto: REALITATEA.NET
Foto: REALITATEA.NET

Ministerul Afacerilor Externe a făcut apel la instituţiile de presă să mediatizeze numerele de telefon pentru informarea cetăţenilor români direct interesaţi, în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău au afirmat în mai multe rânduri că ar fi arestat un număr important de cetăţeni români.

La solicitările de clarificări transmise pe canale diplomatice de MAE, autorităţile de la Chişinău nu au dat niciun răspuns.

Drept urmare, Ministerul Afacerilor Externe solicită celor care au cunoştinţe sau rude care s-au deplasat în Republica Moldova în ultima perioadă şi care nu au mai putut fi contactate să semnaleze aceste cazuri la următoarele numere de telefon: între orele 8:00-20.00, 021 431 1511, şi după  20:00, 021 431 1203.

Ministrul Cristian Diaconescu a declarat vineri că nu există răspuns oficial din parte autorităţilor moldovene în legătură cu informaţii despre cetăţeni români reţinuţi în urma protestelor din această săptămână. "Zilnic le vom transmite câte o notă verbală autorităţilor de la Chişinău, cerându-le informaţii din acest punct de vedere. Neoficial şi din presă sunt o serie de semnale în acest sens", a subliniat ministrul.

Procuratura Generală a R. Moldova a anunţat vineri că cetăţeanul român Iordan N. a fost reţinut joi, fiind suspectat că a organizat acţiuni de uzurpare a puterii de stat şi "dezordine de masă", după ce au fost descoperite hărţi ale oraşului Chişinău, fotografii şi sticle incendiare la reşedinţa sa.

Autorităţile moldovene au anunţat arestarea a 200 de persoane în urma protestelor de la Chişinău din ultimele zile. Opoziţia afirmă că este vorba de mult mai mulţi arestaţi şi a cerut publicarea numelor lor şi a faptelor de care sunt acuzaţi.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro