Ultimele Stiri· 1 min citire

Ciobotariu spune că CS Otopeni şi-a diminuat serios şansele de salvare

7 mar. 2009, 18:39
Actualizat: 7 mar. 2009, 23:59
Ciobotariu spune că CS Otopeni şi-a diminuat serios şansele de salvare

Ciobotariu spune că CS Otopeni şi-a diminuat serios şansele de salvare

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: NewsIn

Antrenorul echipei CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, a declarat, sâmbătă, că prin eşecul din meciul cu Oţelul Galaţi, scor 0-1, în etapa a 19-a a Ligii I, ilfovenii şi-au diminuat serios şansele de a se salva de la retrogradare.

"Cu acest rezultat ne-am diminuat serios şansele de a mai putea spera în salvarea de la retrogradare. Echipa mea are de suferit în special la finalizare. Ne creăm ocazii, dar nu ştim să marcăm goluri. Şi azi am avut patru ocazii şi nu am reuşit să înscriem", a spus Liviu Ciobotariu.

"Avem un program greu şi suntem forţaţi să aducem puncte cât mai repede. Nu dăm vina pe teren, adversari sau arbitraj. Singurii vinovaţi pentru ce se întâmplă la CS Otopeni suntem noi", a mai spus Ciobotariu, care speră ca ilfovenii să obţină măcar un punct în partida cu liderul Ligii I, Dinamo, din etapa viitoare.

După 19 etape, CS Otopeni ocupă locul 17, penultimul în Liga I, cu 9 puncte.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri