Foşti membri ai Comisiei CIA din Parlament au afirmat că din documentele cercetate în 2006 nu au rezultat informaţii cu privire la centre de detenţie pe teritoriul României, dar unii dintre ei au remarcat totuşi că o astfel de acuzaţie ar fi greu de demonstrat.
Foştii
senatori Ilie Ilaşcu şi Szabo Karoly Ferenc susţin că este greu de
demonstrat sau de infirmat existenţa unor închisori ale CIA pe
teritoriul României, în timp ce Teodor Meleşcanu afirmă că nu există
indicii privind prezenţa unor asemenea centre de detenţie.
Ilie
Ilaşcu, care a reprezentat PRM în Comisia de anchetă a zborurilor CIA în
România, are dubii asupra concluziilor Comisiei afirmând că aceasta nu
a avut la dispoziţie documentele care să-i permită să spună fără dubii
că raportul Dick Marty nu conţine informaţii adevărate.
"Partea română
nu a avut dreptul să verifice avioanele americane ce au aterizat la
Mihail Kogălniceanu sau la Otopeni, deşi era obligată prin Constituţie
să vegheze ca nu cumva teritoriul României să fie tranzitat de arme de
distrugere în masă. Prin acordul cu americanii, nu s-a verificat nimic.
Avioanele au aterizat, au alimentat şi au decolat, dar nimeni nu s-a
uitat în ele aşa că orice este posibil. Ce era înăuntru, Dumnezeu
ştie", a declarat Ilaşcu.
Ilaşcu susţine că cei care au
elaborat raportul Dick Marty au avut mai multe documente decât Comisia
română de anchetă şi nu a exclus ca raportul să fie neconcludent pentru
a nu-i irita pe americani, peremistul susţinând că de anchetă s-au
ocupat mai mult Norica Nicolai şi George Maior, actualul şef al SRI.
Meleşcanu a
precizat că ştiri precum cele din publicaţia americană pot să aducă
prejudicii României şi s-a pronunţat pentru stabilirea unor reguli mai
clare ale colaborării cu partea americană astfel încât speculaţii de
acest gen să nu mai fie posibile. "Acest tip de ştiri au un impact
negativ asupra imaginii României şi acest lucur ar trebui să ne dea de
gândit (...) Este nevoie de un cadru juridic care să statueze foarte
clar regulile care ar trebui urmate pe viitor în situaţii ca acestea".
Fostul
senator UDMR Karoly Szabo a spus că membrii Comisiei de anchetă au
solicitat la vremea respectivă doar documente privind zboruri ale
serviciilor americane efectuate pe teritoriul României, nu despre
existenţa unor clădiri care să aibă rol de închisoare. "Necazul acestor
demersuri este că nu poţi să dovedeşti că a fost şi nu poţi să
dovedeşti că nu a fost", a spus Szabo. Pe de altă parte, el are dubii
că fostul oficial american Kyle Foggo ar fi avut acces la asemenea
informaţii în cazul în care ar fi adevărat că CIA a înfiinţat centre de
detenţie în România.
Potrivit
raportului redactat în 2006 de Comisia parlamentară de control al
presupuselor zboruri CIA în România, condusă de senatoarea Norica
Nicolai, nu se poate dovedi că în România au fost zboruri CIA, cu atât
mai puţin centre de detenţie ale suspecţilor de terorism. La vremea
respectivă, Norica Nicolai spunea că este exclusă existenţa unor centre
de detenţie ale CIA pe teritoriul României.
Pe
de altă parte, au existat şi rapoarte europeane, cel al parlamentarului
elveţian Dick Marty fiind şi cel mai dur la adresa României, întrucât
menţiona un zbor care ar fi aterizat la Timişoara pe 25 ianuarie 2004,
date infirmate de autorităţile de la Bucureşti.
Raportul
mai preciza că, în alte cazuri similare, două astfel de zboruri pe timp
de noapte au transportat suspecţi către centre de detenţie din
Afganistan.