Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Handbal - Jucătoarele de la Rapid, atacate de oficiali gălăţeni şi spectatori în drum spre vestiare

Finalul meciului dintre Oţelul Galaţi şi Rapid, scor 27-24 (14-14), din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, a fost marcat de violenţe între jucătoarele oaspete, oficiali şi spectatori, între care s-a iscat un conflict general.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

La finalul meciului, în drum spre vestiar, jucătoarele rapidiste Alina Dobrin şi Georgeta Gureşoaia au fost ţinta injuriilor vicepreşedintelui Oţelului, Ghiocel Constantinescu. Alina Dobrin nu i-a rămas datoare vicepreşedintelui gazdelor, care, enervat de replicile primite, precum şi de faptul că a fost stropit cu apă de handbalistă, s-a repezit să le lovească pe cele două jucătoare. Acestuia i s-au alăturat şi câţiva suporteri care au reuşit să fenteze vigilenţa jandarmilor, astfel că a rezultat un conflict general.

De înjurăturile gazdelor nu au scăpat nici arbitrii Pop şi Mocanu, care s-au retras evitând încăierarea, fapt ce a stârnit ulterior mânia rapidistelor, care i-au acuzat că au fugit şi nu au încercat să aplaneze conflictul.

Udat şi scuipat de suporterii gălăţeni, antrenorul Rapidului, Vasile Mărgulescu, s-a declarat oripilat de tratamentul aplicat elevelor sale. "Mi se pare incredibil că pe teren au pătruns oficiali care să-mi înjure şi bruscheze sportivele. Nu-i înţeleg nici pe arbitri, care s-au ferit şi n-au încercat să oprească acest conflict. Dacă s-ar fi întâmplat una ca asta la Bucureşti, am fi fost făcuţi ţigani şi ni s-ar fi suspendat sala 8 etape. Sper ca federaţia să ia măsurile care se impun", a declarat Mărgulescu.

"Nu mi se pare normal ca un oficial al adversarilor să intre pe teren şi să mă înjure. Accept să fiu înjurată din tribune, dar nu de oficialii gazdelor", s-a plâns la rândul său şi Alina Dobrin.

LIBERTATEA.RO
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro