EXTERN »
Hamas promite că va învinge Israelul şi îl va elimina de pe hartă
05 ian 2009, 13:42 |
Actualizat Marţi, 06 Ianuarie 2009 07:48
Cel mai influent lider Hamas din Gaza, Mahmoud al-Zahar, a promis luni victoria mişcării islamiste în faţa Israelului şi "eliminarea" statului israelian, în prima sa intervenţie televizată de la începutul ofensivei israeliene, relatează AFP.
Aripa militară a Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, "a dat cel mai frumos exemplu în confruntările cu o armată pe care lumea o credea invincibilă". "Veţi învinge, mulţumită lui Dumnezeu", a spus el.
"Suferinţele pe care le îndurăm azi ne vor ajuta să îndeplinim obiectivele naţionale de mâine", a adăugat el, repetând că Hamas nu va renunţa la "eliberarea întregii Palestine".
Îmbrăcat complet în negru, cu o expresie sobră şi un ton grav, Mahmoud al-Zahar şi-a ţinut alocuţiunea dintr-un loc secret, într-o încăpere complet goală. Textul alocuţiunii era aşezat pe ceea ce părea a fi un cearşaf alb.
"Cu această agresiune, inamicul s-a autocondamnat, dând lumii motive pentru eliminarea acestei entităţi temporare (Israelul - n.red.) din Palestina", a mai spus Mahmoud al-Zahar. "Au legitimizat uciderea propriilor lor copii ucigând copiii din Palestina. Au legitimizat distrugerea sinagogilor şi şcolilor lor atacând moscheile şi şcolile noastre", a spus el.
Liderul Hamas a criticat violent ONU şi Occidentul în general, acuzându-le că nu fac nimic pentru a împiedica ofensiva israeliană şi a cerut încă o dată "încetarea agresiunii, retragerea forţelor şi ridicarea blocadei", înainte oricăror discuţii pentru un eventual armistiţiu.
"Când aceste lucruri se vor întâmpla, vom fi dispuşi să discutăm despre tot ce poate fi în interesul poporului palestinian", a conchis al-Zahar, referindu-se la un armistiţiu cu Israelul, care desfăşoară de zece zile o amplă ofensivă aeriană, maritimă şi terestră în Fâşia Gaza.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

