Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Hamas ar putea decreta un armistiţiu de un an, dacă punctele de trecere vor fi deschise

Mişcarea Hamas este dispusă să decreteze un armistiţiu "de un an" cu Israelul, dacă vor fi redeschise punctele de trecere spre Fâşia Gaza, a declarat luni un purtător de cuvânt al grupării islamiste, citat de AFP.

Foto: palestine-info.co.uk
Foto: palestine-info.co.uk

"În principiu, suntem de acord cu armistiţiul de un an. Mediatorii egipteni propun un an şi jumătate şi nu am exclus în totalitate această idee. Fie că este vorba de un an, fie de un an şi jumătate, armistiţiul este condiţionat de deschiderea punctelor de trecere, inclusiv cel de la Rafah, şi de ridicarea blocadei", a declarat purtătorul de cuvânt Fawzi Barhoum.

Israelul şi Hamas negociază, prin intermediul Egiptului, un acord pe termen lung care să consolideze armistiţiul decretat la 18 ianuarie, care a pus capăt ofensivei israeliene de 22 de zile în Fâşia Gaza.

O delegaţie a Hamas urma să meargă astăzi la Cairo pentru a da răspunsul propunerilor egiptene, potrivit lui Barhoum. Delegaţia este compusă din oficiali ai Hamas din Gaza şi din Damasc. Cei trei oficiali care au plecat de dimineaţă din Gaza cu destinaţia Cairo sunt Salah al-Bardawil, Ayman Taha şi Jamal Abu Hachem, a precizat purtătorul de cuvânt.

Şeful diplomaţiei egiptene, Ahmed Abul Gheit, a declarat marţi că s-ar putea ajunge la un acord pentru un armistiţiu "permanent" în Fâşia Gaza în prima săptămână din februarie.

Ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, care a durat 22 de zile, între 27 decembrie şi 18 ianuarie, a provocat moartea a 1.330 de palestinieni.

Totuşi, avioane israeliene au atacat duminică un complex al Hamas şi mai multe tuneluri subterane de la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Egipt, în cele mai recente violenţe de la intrarea în vigoare a armistiţiului. 

Raidurile au fost lansate după ce aproximativ 12 rachete şi bombe au fost lansate asupra sudului Israelului, rănind doi soldaţi israelieni şi un civil.

De la decretarea armistiţiului, pe lângă cei trei răniţi de duminică, un soldat israelian a fost omorât şi alţi trei răniţi când o bombă a explodat în apropierea patrulelor lor.

De cealaltă parte, atacurile aviaţiei israeliene au omorât trei palestinieni şi rănit alţi zece. În plus, un palestinian a fost omorât şi alţi patru răniţi luni, înt-un raid israelian care a vizat o maşină ce transporta activişti în sudul Fâşiei Gaza, potrivit unor surse medicale şi unor martori.

LIBERTATEA.RO
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro