Academia va fi construită în apropierea oraşului Constanţa, pe o suprafaţă de 6.9 hectare. Va avea nouă terenuri de fotbal şi trei corpuri de clădire, între care şi o sală de sport. Pentru a fi admişi la Academia Hagi, copiii trebuie să fi împlinit 7 ani. Copiii şi juniorii vor putea deveni studenţi ai "Academiei Hagi" în 2011, când se estimează că va fi finalizată construcţia proiectului.
"Am ales să mă implic în proiectele pentru tineri pentru că, atunci când lucrezi cu tineri, succesul este garantat. Acest proiect se numeşte TTT, adică Timp, Tineri, Talent=Succes. Mi-am luat timp, pentru că dacă nu ai timp, nu îi poţi forma pe copii şi nu poţi să-i aduci la un anumit standard. Am crescut cu Cruyff şi cu Olanda, era normal să ne inspirăm de la Ajax. Încercăm şi noi să luăm de la ei, dar avem şi noi ceva al nostru. Tinerii trebuie să aibă talent, pentru că dacă nu ai talent, nu poţi face performanţă. Proiectul este de viitor şi sper să avem un succes foarte mare", a spus Hagi.
Fostul mare fotbalist a afirmat că proiectul Academiei îl va costa în jur de 10 milioane de euro şi va reprezenta cel mai mare proiect privat din Europa de Est destinat iniţierii, formării, dezvoltării si pregătirii juniorilor pentru performanţă la cel mai înalt nivel.
Hagi şi-a prezentat proiectul Academiei de Fotbal de la Constanţa
Marti, 07 Aprilie 2009 09:17
Ultimul update: 7 Aprilie 2009 09:23
Ultimul update: 7 Aprilie 2009 09:23
| Vot: |
77
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Beckham îşi va deschide o academie de fotbal în Brazilia
Miercuri, 30 Ianuarie 2008 20:35
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
LIVE TEXT/ Steaua - Unirea Alba Iulia 0 - 0 (Rep. 1), în etapa a 13-a
Astazi, ora 20:22REALITATEA.NET vă prezintă LIVE TEXT ultimul meci al etapei a 13-a, Steaua - Unirea Alba Iulia, care se desfăşoaraă la acesată oră.
Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
Astazi, ora 19:52Declaraţie şoc a lui Mitică Dragomir! Preşedintele LPF a dezvăluit că prietenul său, Mircea Sandu este bolnav de cancer, potrivit Evenimentul Zilei.
Dinamo - Torje ratează restul turului, Alexe lipseşte trei săptămâni
Astazi, ora 16:34Gabriel Torje a suferit în derby-ul cu Rapid o leziune fibrilară la coapsa stângă, în timp ce atacantul Marius Alexe are entorsă la genunchiul stâng.
Cele mai CITITE din Fotbal Intern
- Joia Neagră a românilor în Liga Europa - episodul 3 (2114)
- Unirea Urziceni, anchetată de UEFA pentru problemele de organizare de la meciul cu Rangers (714)
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (633)
- Badea îl desfiinţează pe Gabi Tamaş! "Am uitat cum îl cheamă pe fundaşul nostru, nu cred că-mi voi aminti" (522)
- FC Braşov şi Unirea Urziceni s-au anulat reciproc (506)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Fotbal Intern
- Liga I, etapa a 13-a: Halagian rămâne neînvins cu Gloria Bistriţa, 1-1 la Pandurii (3.76/5)
- Ţălnar: "Am avut cel puţin patru mari ocazii de gol şi un penalty neacordat" (3.72/5)
- Gigi Becali: "Sper să trăiesc până la 90 de ani, iar pe la 75 să las Steaua nepoţilor!" (3.64/5)
- Sferturile Cupei, patru meciuri în trei zile (3.6/5)
- Cornel Dinu: "Jocul lui Dinamo s-a apropiat de multe ori de ceea ce ne dorim" (3.56/5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
Astazi, ora 19:07Toate firmele care sunt cu declaraţiile fiscale la zi şi au cazierul fiscal curat vor putea solicita amânarea plăţii obligaţiilor către stat. Legea 92/2009 privind amânarea la plată a datoriilor către buget a ieşit din...
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Sondajul suprem: Ce ar cânta maneliştii despre candidaţii la preşedinţie
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Lista Guvernului Negoiţă a ajuns la Parlament. Anastase a solicitat convocarea Birourilor reunite marţi, dar Geoană e în concediu
- Legea funcţionării Guvernului va fi modificată. Un guvern interimar va avea voie să facă bugetul
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- T. Băsescu: România a fost singura ţară unde propaganda conducătorilor a scos Armata în stradă, în 1989
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Kazahii i-au plătit lui Patriciu 108 mil. de dolari pentru 25% din Rompetrol
Astazi, ora 20:44Grupul KazMunaiGaz a plătit în acest an omului de afaceri Dinu Patriciu 108 milioane de dolari pentru pachetul de 25% din Rompetrol, după ce în 2007 plătise 1,6 miliarde de dolari pentru pachetul majoritar, de 75%. Suma a reieşit...
- Liviu Negoita proposes a government made of 14 ministries, similar to that of Lucian Croitoru
- LIVE TEXT/ Steaua - Unirea Alba Iulia 0 - 0 (Rep. 1), în etapa a 13-a
- Gorbaciov nu credea că Zidului Berlinului va cădea până în secolul XXI
- Pepsi plăteşte din neglijenţă despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari
- Andrei Chiliman: Nu este neapărat nevoie de o lege a picnicului, putem face asta şi la nivel local
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed