Ultimele Stiri· 1 min citire

Hackerii au spart site-ul preşedintelui Letoniei de Ziua Independenţei

18 nov. 2009, 14:06
Actualizat: 18 nov. 2009, 14:08
Hackerii au spart site-ul preşedintelui Letoniei de Ziua Independenţei

Hackerii au spart site-ul preşedintelui Letoniei de Ziua Independenţei

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Hackeri neidentificaţi au spart miercuri, în ziua în care Letonia marchează 91 de ani de la proclamarea independenţei, au spart site-ul preşedintelui ţării, Valdis Zatlers, potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, informează RIA Novosti.

Potrivit purtătorului de cuvânt Ilze Rassa, miercuri dimineaţa hackeri neidentificaţi au spart sistemul de protecţie al site-ului preşedintelui (www.president.lv) şi au lăsat un mesaj în locul discursului oficial al preşedintelui: \"Vă felicităm la a 91-a aniversare, domnule preşedinte, dar salvaţi ţara! S-ar putea să nu mai ajungem până la a 92-a aniversare!\"

Echipa tehnică a Preşedinţiei a închis temporar site-ul, iar miercuri după-amiază deja funcţiona normal.

La 18 noiembrie 1918, după prăbuşirea Imperiului Rus şi începutul războiului civil, reprezentanţii celor mai mari  partide politice, cu excepţia bolşevicilor, au proclamat Republica Letonia. Între 1940-1991, Letonia s-a aflat sub ocupaţie sovietică.

Letonia, cu o populaţie de 2,3 milioane de locuitori, se confruntă cu o situaţie economică dificilă pe fondul crizei economice globale. Multe întreprinderi au dat faliment. Nivelul de şomaj este de peste 19%. Statul baltic, care a aderat la UE în 2004, a avut până în 2007 o rată de creştere economică de peste 10%. Dar economia s-a prăbuşit anul trecut, din cauza inflaţiei şi a crizei mondiale şi va înregistra, potrivit celor mai recente previziuni, cea mai puternică recesiune din UE în 2009, cu o scădere cu 18% a PIB-ului.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri