Majoritatea democratică din Parlamentul de la Chişinău a învestit vineri, cu 53 de voturi, Cabinetul de miniştri condus de premierul Vlad Filat, preşedintele Partirului Liberal Democrat din Republica Moldova, şi a aprobat programul de guvernare al noului Executiv.
Comuniştii nu au votat pentru noul Executiv.
Guvernul Filat va depune jurământul vineri la ora 14.00, ulterior va avea loc şi o primă şedinţă de Guvern.
Programul
de guvernare al Executivului constituit din miniştri din partea celor
patru partide necomuniste constituante ale Alianţei pentru Integrare
Europeană (AIE) are drept titlu "Integrare Europeană: Libertate,
Democraţie, Bunăstare" şi îşi propune obiectivul obţinerii statutului
de stat asociat la UE pentru Republica Moldova.
Prezentând
programul, Vlad Filat a declarat că, şi în condiţiile unei crize
economice profunde generate de moştenirea guvernării comuniste,
Cabinetul său nu va fi unul de sacrificiu şi va fi unul complet, de
patru ani. "Guvernul nu va fi unul de sacrificiu, nici unul apolitic
sau incolor, iar cuvântul de ordine va fi responsabilitatea pentru
soarta ţării şi a cetăţenilor. Mandatul nostru va fi de patru ani", a
spus Vlad Filat.
Cabinetul
învestit vineri îşi propune europenizarea ţării şi integrarea în
spaţiul valorilor europene, edificarea statului de drept, depăşirea
crizei şi asigurarea creşterii economice, descentralizarea şi aplicarea
normelor europene în administraţia locală.
Separarea
puterilor în stat, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, o justiţie
independentă care să asigure suportul necesar pentru celelalte reforme,
dar şi creşterea investiţiilor străine sunt, de asemenea, printre
priorităţile Guvernului Filat.
De
asemenea, accesul liber la informaţie, democratizarea spaţiului
mediatic şi garantarea libertăţii de exprimare vor constitui principii
de bază pentru noua guvernare. În context, Filat a vorbit despre
necesitatea de a depolitiza societatea publică Teleradio Moldova.
Guvernul îşi propune să dezvolte un parteneriat real cu societatea civilă şi demontarea verticalei puterii create de comunişti.
În
privinţa asigurării securităţii energetice a Republicii Moldova, Filat
vede instituirea de interconectivităţi între reţelele electrice şi de
gaz cu România şi Ucraina.
Filat
a mai declarat că majoritatea democratică va depune eforturi pentru a
depăşi idea preconcepută că opoziţia este un duşman şi a subliniat că
va fi deschisă la critici constructive.
Noul guvern are 16 ministere şi 19 miniştri, dintre care doar o singură femeie. Nouă deputaţi vor deveni miniştri.
Componenţa nominală a noului guvern este următoarea:
- Vladimir Filat – premier
Iurie Leancă – vicepremier, ministru al afacerilor externe şi integrării europene
Valeriu Lazăr – vicepremier, ministru al economiei
Ion Negrei – vicepremier
Victor Osipov – vicepremier
Victor Bodiu – ministru de stat
Veaceslav Negruţa – ministru de finanţe
Alexandru Tănase - ministrul justiţiei
Victor Catan – ministrul al afacerilor interne
Vitalie Marinuţa – ministru al Apărării
Marcel Răducan – ministru al construcţiilor şi dezvoltării regionale
Valeriu Cosarciuc – ministru al agriculturii şi industriei alimentare
Anatolie Şalaru – ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor
Gheorghe Şalaru – ministru al mediului
Leonid Bujor – ministru al educaţiei
Boris Focşa – ministru al culturii
Valentina Buliga – ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei
Vladimir Hotineanu – ministru al sănătăţii
Ion Cebanu – ministru al tineretului şi sportului
Alexandru Oleinic – ministru al tehnologiilor informaţionale şi al comunicaţiilor
Mihail Furmuzal – membru din oficiu, başkan al (administratorul) unităţii teritorial-administrative Gagauz-Yeri
Gheorghe Duca – membru din oficiu, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.