Trupa Gorillaz Soundsystem va concerta în București pe data de 6 noiembrie, împreună cu cei de la Underworld. În cadrul aceluiași eveniment va mixa și Dubfire, jumătatea proiectului muzical Deep Dish.
Damon Albarn și Jamie Hewlett, inițiatorii proiectului Gorillaz, vin în România pentru prima dată, în vreme ce pionierii electro de la Underworld vor fi pentru a doua oară la noi, potrivit musicpromoter.ro.
Organizatorii evenimentului The Mission au anunțat că prețul unui bilet este de 50 RON în avans pe bilete.ro și alte puncte de vânzare care vor fi comunicate în curând, și 75 RON la intrare.
Gorillaz este unul din cele mai inedite proiecte muzicale ale anilor 2000 și, în același timp, unul dintre cele mai imaginative. Membrii trupei sunt 2-D, un vocal cu o freză simpatică, Murdoc, un basist obsedat de malefic, Russel, un tobar gigantic care ocazional devine dansator zombie și Noodle, o chitaristă japoneză minoră care știe și karate.
Liderul proiectului este legenda brit-pop Damon Albarn care și-a propus să facă și altceva decât Blur și astfel a ajuns la colaborările intensive cu producătorul de hip-hop inovativ Dan "The Automator" Nakamura din care a rezultat primul album "Gorillaz" (2001) devenit best-seller și apoi cu producătorul underground Danger Mouse care a dus la "Demon Days", un alt album-hit, în 2005. Piesele de pe albumele trupei se duc într-o varietate de direcții: hip-hop, brit pop, dub, electronică, un mix care a atras aprecierea publicului larg dar și a criticilor pretențiosi de muzică.