Goian: "Cred că a venit momentul să plec de la Steaua"

Goian: "Cred că a venit momentul să plec de la Steaua"
Stoperul Stelei, Dorin Goian, a declarat, sâmbătă, că a sosit momentul să se transfere de la gruparea din Ghencea, dar nu este dispus să se despartă de roş-albaştri în orice condiţii, informează site-ul oficial al clubului.
"Îmi doresc să plec, deoarece cred că ar fi un moment bun să o fac, dar nu aş pleca de aici pentru orice salariu. Pot spune însă că aş pleca şi într-o ţară arabă, ca Mirel. Prefer să nu mai discutăm subiectul transferului meu, ci altceva. Nu am avut discuţii cu patronul vizavi de un eventual transfer. Una este să mă întrebe patronul dacă vreau să plec atunci când are 20 de camere video în spate şi alta este să discutăm între patru ochi", a spus Goian, în opinia căruia discuţiile despre noul căpitan al Stelei sunt inutile: "Steaua are un căpitan în persoana lui Sorin Ghionea".
Fundaşul a vorbit şi despre primele contacte pe care le-a avut cu noul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi: "Avem o relaţie normală cu domnul Bergodi, la fel ca şi cu orice alt antrenor. Suntem atenţi la indicaţiile pe care le dă şi la ideile pe care le are şi încercăm să le punem în practică. Este cam devreme să vorbim de comparaţii între actualul şi fostul antrenor al Stelei. Într-adevăr, Bergodi lucrează foarte mult la partea tactică. Cred că este un lucru bun şi un rol important îl are şi Renzo Rossi, care stă pe margine, urmăreşte poziţionarea jucătorilor în teren şi se sfătuieşte cu antrenorul".
Altfel, Steaua va juca o partidă amicală contra echipei slovene NK Celje, miercuri, de la ora 19:30 (ora României). Iniţial, roş-albaştrii aveau programat primul lor meci amical din Austria împotriva lui ND Gorica. Delegaţia Stelei a ajuns în Austria joi seara, la ora 23:00 (ora locală), după care s-a cazat la Hotelul Karnerhof, de lângă Villach, acolo unde roş-albaştrii vor efectua primul stagiu de pregătire din această vară, pe parcursul a două săptămâni.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























