Gigi Becali, urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj

Gigi Becali, urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj
Finanţatorul stelist Gigi Becali este urmărit penal în scandalul valizei cu bani de la Cluj.
DNA Cluj a reţinut miercuri cinci persoane, din anturajul lui Gigi Becali, care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro.
Banii urmau să ajungă la jucătorii U Cluj, dacă ar fi câştigat meciul cu CFR Cluj. CFR a câştigat partida cu Universitatea, scor 1-0.
Conform regulamentului FRF, nu se pot da prime altor echipe.
Intervievat de Telesport, Becali a afirmat: "Ce nu au voie să aibă oameni mei bani la Cluj? Nu au voie să cumpere terenuri la Cluj?"
Cei cinci urmăreau meciul Universitatea - CFR Cluj la un restaurant de al periferia Clujului şi se bănuieşte că ar fi trebuit să se întâlnească cu un oficial de la Universitatea. Aveau asupra lor o servietă cu bani, cu 1,7 milioane de euro şi au fost ridicaţi de trupele speciale "Acvila" venite de la Bucureşti. Cei cinci au fost reţinuţi înainte de începerea partidei.
DNA a monitorizat atent finalul de campionat şi se aştepta ca Becali să stimuleze financiar echipa Universităţii pentru a împiedica CFR-ul să câştige titlul.
Conform GSP, telefonul lui Gigi Becali a fost ascultat de către DNA, în ultimele zile.
Cei cinci, dintre care unul ar fi vice-preşedintele Stelei, Tea Sponte, omul de încredere al lui Gigi Becali, au fost duşi la sediul DNA, unde a avut loc o anchetă. În această dimineaţă au fost eliberaţi.
Joi au fost audiaţi la sediul DNA Cluj în acest caz şi preşedintele "U" Cluj, Toni Doboş, şi patru jucători ai echipei.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























