Monden· 2 min citire

GICĂ POPESCU, ultima declarație în libertate. Este INCREDIBILĂ

GICĂ POPESCU, ultima declarație în libertate. Este INCREDIBILĂ

GICĂ POPESCU, ultima declarație în libertate. Este INCREDIBILĂ

Publicat5 mar. 2014, 10:48
Actualizat5 mar. 2014, 11:36

GICĂ POPESCU, declarație incredibilă, cu o zi înainte de aflarea sentinței care l-a trimis la penitenciar.

GICĂ POPESCU se gândea încă, cu o zi înainte de aflarea sentinței, la alegerile pentru șefia FRF.

Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, fostul internațional GICĂ POPESCU a declarat pentru ziarulring.ro.: "Când am început, în toamnă, acest proiect și când am declarat că m-am decis să candidez, am fost foarte încrezător. Acum, după ce am terminat întâlnirile cu membrii afiliați, sunt și mai încrezător în șansele mele. Nu mă consider dinainte învingător pentru că nu am câștigat nicio competiție înainte de a intra pe teren. Cu siguranță, așa se va întâmpla și acum. Atuurile mele în fața celorlalți contracandidați ar fi programul, echipa și liderul echipei. Nu neapărat în această ordine. Mi-ar fi plăcut să pot spune că stați de vorbă cu viitorul președinte al FRF, dar mai este o zi...".

George Copos, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica și Jean Pădureanu, condamnați definitiv la închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători, au fost duși, marți seară, la Penitenciarul Rahova, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliție.

Conform surselor citate, fostul acționarul majoritar al FC Rapid George Copos, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, managerul general al FC Steaua Mihai Stoica și fostul președintele al clubului Gloria Bistrița Jean Pădureanu au fost duși la Penitenciarul Rahova, în baza mandatelor de executare a pedepselor emise de instanță.

Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, marți, la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni de fotbal judecați în dosarul transferurilor.

Astfel, fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani și opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica - trei ani și șase luni, fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, și fostul impresar Ioan Becali - câte șase ani și patru luni, impresarul Victor Becali - patru ani și opt luni, fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu - trei ani și patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la șefia Federației Române de Fotbal - trei ani, o lună și zece zile, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu - trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden