Economistul francez, Thomas Piketty, dă un interviu răspicat pentru die Zeit în care vorbeşte despre necistatea restructurării datoriilor în toată Uniunea Europeană. Povestea cu disciplina bugetară poate subjuga popoare timp de secole, nu e o soluţie viabilă:
Zeit: N-ar trebui să-şi plătească datoriile?
Piketty: În cartea mea povestesc despre istoria avuţiilor, inclusiv cele ale naţiunilor. Ce m-a surprins chiar în timp ce scriam a fost că Germania e chiar singurul exemplu de ţară care de-a lungul istoriei nu şi-a plătit niciodată datoriile externe. Nici după primul, nici după al doilea Război Mondial. Totuşi, au reuşit frecvent să determine alte naţiuni să plătească, aşa cum s-a întîmplat după războiul franco-prusac din 1870, cînd au cerut despăgubiri masive şi le-au şi primit. Statul francez a suferit timp de decenii din cauza acestei datorii. Istoria datoriilor publice e plină de ironii. Foarte rar are de-a face cu ideea noastră despre lege şi ordine.
Cînd aud germanii zicînd că ţin la o fermitate morală în ce priveşte datoria şi că vor ca datoriile să fie date înapoi, mă gîndesc: ce glumă! Germania chiar este ţara care nu şi-a plătit niciodată datoriile. Nu are căderea să le ţină lecţii altor naţiuni.
Zeit: Ne spuneţi că statele care nu-şi plătesc datoriile sînt învingătoarele?
Germania chiar este un astfel de stat. Dar staţi: istoria ne arată două căi pentru state de a ieşi din starea de datornic. Una a fost demonstrată de imperiul britanic în secolul 19 după războaiele costisitoare duse cu Napoleon. Este metoda lentă care e acum recomandată Greciei. Imperiul şi-a plătit dătoria strict prin disciplină bugetară. A funcţionat, dar a durat foarte mult. Timp de peste 100 de ani, britanicii au renunţat la 2-3 procente din economia lor pentru a-şi plăti datoriile, adică mai mult decît au cheltuit pe şcoli şi educaţie. Nu trebuia să se întîmple atunci, n-ar trebui să se întîmple nici acum. A doua metodă e mult mai rapidă. Germania a arătat-o în secolul XX. În esenţă, se bazează pe trei componente: inflaţie, taxe speciale pe bogăţia privată şi scutirea de datorii.
Zeit: Deci ne spuneţi că “miracolul economic” s-a bazat exact pe tăierea datoriilor pe care i-o refuzăm Greciei azi.
Exact. După ce războiul s-a terminat în 1945, datoria Germaniei creştea la peste 200% din PIB. Zece ani mai tîrziu, a mai rămas foarte puţin din ea: datoria mai era doar de 20% din PIB. În acelaşi timp, Franţa a reuşit o mişcare similară. N-am fi reuşit niciodată o reducere atît de spectaculoasă apelînd la disciplină financiară aşa cum o cerem Greciei. Amîndouă statele, Franţa şi Germania, au folosit metoda a doua folosind cele trei componente pe care le enumeram mai sus. Gîndiţi-vă la înţelegerea cu privire la datorii de la Londra în 1953, cînd 60% din datoria Germaniei a fost anulată, iar datoriile interne au fost restructurate. (interviul în engleză, aici)
