Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Geoană: Vă garantez că voi instala un Guvern nou până la Crăciun

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că garantează că va instala un Guvern nou până la Crăciun pentru că va deveni preşedinte.

Foto: RTV
Foto: RTV

"Dacă voi avea votul românilor şi Dumnezeu mă va ajuta să ajung acolo unde îmi doresc să ajung - să conduc România - voi înceta şi vendeta politică. Şi voi instala de Crăciun un nou Guvern la Bucureşti, vreau să fie extrem de clar. (...) Şi până de Crăciun vă garantez că vom avea o echipă economică de foarte bună calitate la Palatul Victoria. Asta vă garantez încă de pe acum", a declarat liderul social-democrat, la postul public de televiziune, încrezător în şansele sale că va deveni preşedinte al României.

"Ce se va întâmpla cu Guvernul Boc până în alegeri nu ştiu, o să vedem săptămânile viitoare. Din punctul meu de vedere este un Guvern nelegitim pentru că înlocuirea domnului Nica a condus la schimbarea compoziţiei politice şi ar fi fost nevoie să vină în Parlament", a adăugat Mircea Geoană.

Întrebat dacă PD- va fi în noua echipă guvernamentală, Geoană s-a mulţumit să răspundă că nu poate spune "nu" de la început tuturor şi a amintit de conflictele pe care PDL le-a provocat în coaliţiile la care a participat. "Eu nu pot să spun, ca viitor preşedinte, un <> de la început tuturor. Dar este clar în acest moment că trăim o dezamăgire şi, într-un fel, simţim un sentiment de trădare. Nu i-am crezut pe ţărănişti, nu i-am crezut pe liberali, nu i-am crezut pe cei de la Alianţa Civică, toţi trăind cu PD şi cu Traian Băsescu, care de fiecare dată au dărâmat Guvernul din care au făcut parte", a conchis preşedintele Senatului.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro