Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Geoană le-a povestit delegaţilor la congres despre Maria pensionara sau Victor, micul întreprinzător

Mircea Geoană, candidatul PSD la preşedinţia României, a făcut referire, vineri, la Congresul Extraordinar al PSD, la mai multe persoane întâlnite pe parcursul traseului său prin România, de fapt categorii de alegătorii cărora li se adresează.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Mai întâi, Geoană a povestit despre doamna Maria, o pensionară din Arad, care, a spus el, "şi-a dat totul pentru România, dar România îi oferă prea puţin". El a povestit că aceasta are o pensie mult prea mică, de numai 600 de lei, după 28 de ani de muncă.

Geoană şi-a amintit apoi şi de managerul unei companii de anvelope gigant, Gabriela, care i-a explicat prezidenţiabilului PSD că din cauza lipsei de 900 metri de drum asfaltat, ea nu poate face o investiţie care ar putea crea mult mai multe locuri de muncă. "Fiecare kilometru de autostradă pe care nu îl construim ne costă sute şi mii de locuri de muncă", a spus Geoană.

Un alt om despre care Mircea Geoană a povestit congresului este Victor, un mic întreprinzător, care cultivă căpşuni şi ar dori să acceseze fonduri europene pentru a-şi dezvolta afacerea. El l-a întrebat pe liderul PSD dacă prin această soluţie, românii nu ar mai fi "căpşunarii Europei", cultivând căpşunile chiar în România. "Ca preşedinte, vreau să le dau tinerilor şansa de a munci la ei acasă folosind bani europeni", a mai afirmat Geoană, ca o soluţie la problema lui Victor.

Geoană s-a arătat impresionat şi de o doamnă Sabina, care i-a povestit lui Geoană că nu are ce face cu laptele pe care îl produce, pentru că fie nu îi este cumpărat, fie îi este cumpărat la un preţ prea mic, aşa că mai bine îl aruncă.

Preşedintele Senatului şi-a amintit în timpul discursului şi de Liliana şi Robert din Ştefăneşti, judeţul Argeş, care au primit  25.000 de euro fonduri europene pentru că şi-au făcut o fermă şi despre băieţelul lor, Radu.  "Şi Radu va creşte şi va duce mai departe lucrul bun făcut de părinţii săi pentru că în România lui Mircea Geoană din agricultură trebuie să te îmbogăţeşti nu să te sărăceşti", a mai susţinut Mircea Geoană, aplaudat de cei prezenţi.

"Joe instalatorul" a devenit simbolul americanului tipic în campania lui John McCain, candidatul republican în cursa pentru Casa Albă. Micul antreprenor din Ohio, al cărui nume real este Samuel Joseph Wurzelbacher, a devenit celebru după ce a criticat planul fiscal al lui Barack Obama.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro