Ultimele Stiri· 2 min citire

Geoană: Acesta este ultimul dicurs pe care președintele Băsescu îl mai rostește, în această calitate

Geoană: Acesta este ultimul dicurs pe care președintele Băsescu îl mai rostește, în această calitate

Geoană: Acesta este ultimul dicurs pe care președintele Băsescu îl mai rostește, în această calitate

Publicat15 sept. 2009, 18:02
Actualizat16 sept. 2009, 21:29

Sunt tot mai convins că acesta este ultimul dicurs pe care președintele Traian Băsescu îl mai rostește, în această calitate, în fața Parlamentului României, a spus Mircea Geoană, la finalul ședinței în care șeful statului s-a adresat Executivului.

"Când ai nevoie de două ore să te justifici și când ai nevoie de un sfert de oră să vorbești despre problemele românilor, este clar că, în acest moment, mandatul de cinci ani al domnului Băsescu se apropie de sfârșit", a spus Mircea Geoană.

Deși nu și-a lansat, încă, oficial, candidatura la președinție, "este clar că Traian Băsescu va candida", spune Mircea Geoană. "Dacă avea cineva vreun dubiu, astăzi (marți - n. red.) s-a risipit", a spus social-democratul.

În ceea ce privește discursul pe care șeful statului l-a susținut, în fața Parlamentului, marți seară, Geoană crede că "a fost unul monoton, plictisitor, fără nervul pe care Traian Băsescu l-a avut la un moment dat".

Mai mult, faptul că președintele nu a vorbit despre criza economică și despre relansarea economiei reprezintă, în opinia lui Mircea Geoană, "un mare minus a prezenței sale în Parlament, în această seară (marți - n. red.)".

În ceea ce privește amânarea Congresului PSD pentru 2 octombrie, la baza acesteia se află faptul că social-democrații doresc să fie mai aproape de "lansarea domnului Băsescu".

"Băsescu își va lansa candidatura foarte curând și vrem să fim mai aproape de domnia sa. Vrem să fim mai aproape de cel cu care vom intra în turul doi și cu cel pe care-l vom bate în turul doi", a încheiat Geoană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri