Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Gama Logan a vândut, în cinci ani de la lansarea oficială, 1,44 milioane unităţi

Gama Logan a vândut, de la lansarea sa pe piaţă, în 2004, un număr de 1.440.000 unităţi, peste 510.000 vehicule Dacia fiind comercializate pe pieţele internaţionale, iar mai mult de 50% dintre acestea având ca destinaţie Europa Occidentală, a comunicat, marţi, constructorul auto Dacia.

Foto: www.e-transport.ro
Foto: www.e-transport.ro
Până în prezent, 1.440.000 de modele din această gamă, dintre care 1.300.000 Logan şi 140.000 Sandero, au fost comercializate în 70 de ţări de pe patru continente sub două mărci, Dacia şi Renault.

Gama Logan cuprinde cinci modele: Logan berlina, Logan MCV, Logan VAN, Logan Pick-up şi Sandero.

Logan este produs în nouă uzine din opt ţări: România, Maroc, Rusia, India, Iran (două uzine), Brazilia, Columbia şi Africa de Sud.

Uzina Vehicule Dacia a comunicat, la sfârşitul lunii aprilie, că va mări cadenţa de fabricaţie cu 140 vehicule/zi, de la 1.200 la 1.340, începând cu data de 15 iunie, ca urmare a programelor de relansare a pieţelor auto, adoptate de mai multe ţări europene, printre care şi România, şi a cererii de automobile Dacia la export.

Dacia a vândut, în 2008, peste 239 de mii de vehicule, în creştere cu 18.470 unităţi faţă de anul anterior, în timp ce Dacia Logan MCV a fost gama cea mai căutată, potrivit raportului financiar al companiei.

Producătorul auto Dacia a realizat în 2008 o cifră de afaceri de peste 7,64 miliarde lei, mai mare cu 10% faţă de anul anterior, creşterea înregistrată fiind datorată în special vânzărilor auto la export, în timp ce vânzările pe piaţa internă au scăzut.

În primele patru luni din 2009, Dacia a înregistrat o cotă de piaţă de 27%, cu cele 13.500 de automobile vândute (inclus vehicule comerciale), în timp ce în 2008 cota era de 25,8%.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro