G. Scutaru: Geoană a găsit o retragere onorabilă din CSAT, înainte de decizia CCR
07 iun 2009, 16:42 |
Actualizat Luni, 08 Iunie 2009 00:28
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a declarat duminică că gestul liderului PSD Mircea Geoană de a se retrage din CSAT reprezintă o soluţie "onorabilă" pentru a evita situaţia declarării Legii ca fiind neconstituţională de către CCR.
"Şi Geoană, şi Băsescu sunt la fel de iresponsabili în privinţa situaţiei din Armată", a adăugat liberalul, susţinând că ambii puteau să folosească CSAT pentru a încerca să împiedice rectificarea negativă a bugetului MApN. "Declaraţiile cu iz electoral ale lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană nu le completează veniturile militarilor. În loc să stea ca două babe pe marginea drumului, să plângă criza din Armată, Băsescu şi Geoană, PDL şi PSD trebuiau să nu micşoreze bugerul MApN", a precizat Scutaru.
Preşedintele PSD Mircea Geoană a susţinut, într-un comunicat de presă, că se retrage din CSAT pentru că preşedintele Traian Băsescu "foloseşte Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare" şi cere modificarea înţelegerii cu PD-L.
Liderii PSD şi PD-L au stabilit la parafarea Parteneriatului pentru România, la solicitarea lui Mircea Geoană, ca preşedintele Senatului, funcţie pe care o ocupă liderul PSD, să devină vicepreşedinte CSAT. Guvernul a elaborat în acest sens o Ordonanţă de Urgenţă, care a fost votată recent de Parlament, fiind în prezent contestată la Curtea Constituţională de liberali. CCR urmează să se pronunţe asupra sesizării PNL la 17 iunie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

