Scrisorile de dragoste ale prinţului Charles, vândute pe eBay

Scrisorile de dragoste ale prinţului Charles, vândute pe eBay
Şase epistole de dragoste ale prinţului Charles, moştenitorul coroanei britanice, scrise în urmă cu aproape 30 de ani, au fost puse în vânzare pe site-ul eBay.
Moştenitorul coroanei Marii Britanii i-a scris aceste scrisori între anii 1976 şi 1980 lui Janet Jenkins, o femeie ce locuia la Montreal, în Canada, a afirmat Alicia Carroll, reprezentanta unui magazin din Los Angeles specilizat în obiecte ce au aparţinut capetelor încoronate. Carroll a explicat că a achiziţionat aceste scrisori în 2002, de la Jenkins, care era angajată a Consulatului britanic din Montreal, pe vremea când s-a întâlnit cu tânărul prinţ.
Într-o scrisoare din 8 iunie 1980, cu opt luni înaintea logodnei cu Diana, prinţul de Wales spunea că simte presiunea anturajului său pentru a se însura.
Preţul pentru aceste epistole este de 30.000 de dolari. Carroll a declarat pentru AFP că epistolele, de a căror autenticitate nu se îndoieşte, prezintă un interes istoric, pentru că au aparţinut unui om care va fi regele Angliei.
Vânzarea a provocat supărarea lui Janet Jenkins, care a declarat, vineri, unei televiziuni canadiene, că se aştepta ca această corespondenţă să fie achiziţionată de un muzeu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























