Gripa porcină a provocat moartea a peste 4.100 de persoane în lume, anunţă OMS

Gripa porcină a provocat moartea a peste 4.100 de persoane în lume, anunţă OMS
Gripa porcină a provocat moartea a peste 4.100 de persoane din 191 de ţări şi teritorii după apariţia sa, în luna martie, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care precizează că epidemia afectează în special SUA de câteva săptămâni.
Gripa porcină a provocat "cel puţin 4.108 decese", o creştere cu 191
faţă de bilanţul anterior, dat publicităţii la sfârşitul lunii septembrie. Virusul A(H1N1) a infectat peste 340.000 de persoane din lume, potrivit
organizaţiei ONU, subliniind că numeroase ţări nu contabilizează strict
toate cazurile.
Printre ţările cu climă temperată din emisfera nordică, unde ţara
evoluează în prezent, Statele Unite sunt cele mai afectate.
"Transmiterea este extinsă din punct de vedere geografic şi continuă să
crească", explică OMS.
Mexicul, unde a apărut virusul în primăvară, se confruntă cu al doilea
val de infecţii. "Un număr mare de boli respiratorii au fost
înregistrate în ultimele două săptămâni", a adăugat organizaţia. În total, continentele americane au înregistrat trei sferturi dintre
decesele constatate în lume, cu 3.020 de victime, potrivit OMS.
În Europa, unde gripa porcină s-a soldat cu cel puţin 176 de morţi şi
peste 56.000 de bolnavi, ţările cele mai grav afectate rămân Franţa,
Irlanda şi Marea Britanie.
OMS a anunţat şi că în lume au fost înregistrate 28 de cazuri de rezistenţă la Tamiflu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























