Nu fi dezordinar: Ministerul Mediului susţine o campanie pentru protejarea spaţiilor verzi folosite pentru picnic

Nu fi dezordinar: Ministerul Mediului susţine o campanie pentru protejarea spaţiilor verzi folosite pentru picnic
Ministerul Mediului alături de Asociaţia CORB 44 şi agenţia de publicitate Draftfcb au lansat campania socială "Nu fi dezordinar", pentru a conştientiza populaţia să protejeze mediul, prin colectarea selectivă a gunoielor din locurile destinate recreării, a anunţat joi ministerul.
Campania are două componente, respectiv una tehnică, care constă în amplasarea de pubele în spaţiile destinate recreării din jurul oraşelor (lizierele pădurilor) şi una de comunicare, care urmăreşte conştientizarea şi educarea populaţiei.
"Picnicul, o tradiţie deja la români, poate şi trebuie să devină o experienţă civilizată, cu responsabilitate faţă de natură. Animalele nu au nicio vină şi nu trebuie să trăiască în aerul irespirabil pe care îl lasă gunoaiele uitate în păduri de dezordinari. În România lipsesc pubele în zonele de picnic, iar oamenii aruncă gunoiul unde apucă. Pe de o parte, pentru că nu au unde, pe de altă parte, pentru că nu sunt foarte conştienţi de efectul gunoiului lăsat", se mai arată în comunicat.
Soluţia propusă de campanie constă în amplasarea a 8.400 de pubele în toată ţara (câte 200 în fiecare judeţ) în locurile tradiţionale de picnic şi informarea cetăţenilor despre campanie şi despre locurile unde sunt amplasate aceste pubele.
Potrivit organizatorilor, dezordinarul este persoana care merge în pădurile de pe lângă oraşe sau pe lângă râuri, care face grătar, care îşi ia copiii, familia, animalele de casă, dar care uită să strângă sticlele, pungile de plastic, gunoiul menajer şi orice altceva mai poate rezulta dintr-o ieşire la aer curat.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Mihail Fâcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că Ministerul Mediului pregăteşte o lege a picnicului. Actul legislativ va obliga autorităţile să asigure condiţii adecvate celor care ies la iarbă verde, iar pe cei care servesc masa în aer liber să păstreze mediul curat sub sancţiunea amenzilor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























