Filmul Katalin Varga poate fi Descoperirea Europeană a Anului

Filmul Katalin Varga poate fi Descoperirea Europeană a Anului
Coproducţia româno-britanică Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a fost nominalizată la cea de-a 22-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film, secţiunea Descoperirea Europeană a Anului, gală care va avea loc pe 12 decembrie, în Ruhr Metropolis, Germania.
Considerate Oscarurile Europene, aceste distincţii se decernează anual de către Academia Europeană de Film celor mai bune producţii cinematografice europene realizate în anul precedent.
Katalin Varga este primul film de lung-metraj cu participare majoritar romanească nominalizat în acest an. Filmul Poliţist, adjectiv regizat de Corneliu Porumboiu este pe lista celor 48 de propuneri, întocmită de Academia Europeană de Film, din care membrii Academiei vor face nominalizările la celelalte categorii, care se vor anunţa în luna octombrie.
Alături de Katalin Varga, următoarele patru debuturi regizorale au mai fost nominalizate: Ajami (regia Scandar Copti, Yaron Shani, Germania/ Israel), Gagma Napiri / The Other Bank (R. George Ovashvili, Georgia / Kazakhstan), Sois Sage/ Be Good (R. Juliette Garcias, Franţa / Danemarca) şi Sonbahar/ Autumn (R. Özcan Alper, Turcia / Germania).
Câştigătorul secţiunii Descoperirea Europeană a Anului va fi ales de 2000 de profesionişti din industria cinematografică, membri ai Academiei.
În 2008, premiul secţiunii a fost acordat regizorului Steve McQueen, pentru filmul Hunger, care a putut fi vizionat şi de publicul român în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























