Concediul medical în perioada şomajului este ultima găselniţă de stat acasă pe bani mai mulţi

Concediul medical în perioada şomajului este ultima găselniţă de stat acasă pe bani mai mulţi
Numărul celor care se îmbolnăvesc în perioada şomajului a crescut. În Alba, numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit peste noapte, s-a dublat fată de anul trecut. Potrivit Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, 250 de persoane din Alba aflate în şomaj se îmbolnăvesc lunar.
Numărul cazurilor înregistrate la AJOFM Alba este, în medie, de 250 pe
lună. Suma ajunge la peste 2.000 de lei în cazul multor persoane. În
august 2008, suma plătită şomerilor pentru concediile medicale ajungea
la 50.000 de lei. Acum, se apropie de 100.000 de lei. În top sunt
şomerii care au lucrat domeniul juridic, energetic şi bancar.
''O indemnizaţie pentru un şomer sănătos e de 400-500 de lei, însă în cazul
concediilor dintr-un domeniu bancar, juridic se ajunge la 15 milioane
de lei vechi până la 22 de milioane'', a declarat Vasile bugnar, director AJOFM Alba.
Banii plătiţi pentru concediile şomerilor sunt luaţi din fondul
naţional de asistenţă socială, la care cotizează toţi cei care merg
zilnic la serviciu. Legea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 158/2005
nu le permite însă, celor de la Casa de Asigurări de Sănătate să
verifice dosarele din acest punct de vedere.
În Alba sunt înregistraţi 13 şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























