Directorul RATP Ploieşti a primit o primă de 5.500 de euro

Directorul RATP Ploieşti a primit o primă de 5.500 de euro
Pentru că şi-a îndeplinit criteriile de performanţă anul trecut, directorul Regiei de Transport Public Ploieşti a fost răsplătit. El a primit o primă a cărei valoare este de 5.500 de euro. Acum, consilierii locali şi edilul Ploieştiului au cerut un audit pentru a stabili dacă banii au fost alocaţi legal.
Radu Popescu, directorul Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, a primit, în urma unei hotărâri a consiliului de administraţie, o primă în valoare de 5.500 de euro, aproximativ 240 de milioane de lei vechi.
"S-a acordat o primă de 23 de mii de lei noi, care reprezintă 12 salarii primite la nivelul anului precedent", a declarat Radu Popescu.
Între timp, primarul Ploieştiului a cerut o anchetă pentru a vedea cum stau lucrurile la RATP.
În tot acest timp, Consiliul Local se gândeşte dacă va majora sau nu preţul călătoriei pe mijloacele de transport în comun.
Până la finalizarea auditului intern de la RATP Ploieşti, tarifele vor rămâne neschimbate.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























