Economia mondială pare să iasă încet din recesiuniea în care a fost adusă de criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat, însă unii experţi estimează deja că revenirea activităţii ar putea fi urmată de o prăbuşire puternică, conform scenariului pesimist al recesiunii în două etape.
Această
previziune sumbră a fost întocmită în principal de economistul
american Nouriel Roubini, profesor la Universitatea din New York, cel
dintâi care a anunţat criza creditelor din Statele Unite, ce a
degenerat într-o criză mondială.
Într-un
forum recent, acesta a estimat că riscul unei crize în formă de "W"
este mare. Odată trecute efectele benefice ale planurilor de relansare,
a explicat acesta, statele nu vor avea altă soluţie decât să
încetinească revenirea, limitând cheltuielile publice sau permiţând
adâncirea deficitelor.
Roubini
mai prevede o creştere a preţurilor la petrol, ceea ce va afecta
activitatea economică. În concluzie, revenirea va fi inconsistentă şi o
nouă prăbuşire inevitabilă.
Recesiunea
în formă de "W" are urmări sumbre. În 1937, în timp ce Statele Unite
îşi reveneau după marea criză din 1929 şi înregistrau din nou creştere,
banca centrală americană, Federal Reserve, a tăiat liniile de
creditare, temându-se de accelerarea inflaţiei, provocând o recădere a
produsului intern brut (PIB) cu 3,4%.
"O
dublă cădere ar provoca o scădere brutală a activităţii, şi ar putea
duce la o reluare a protecţionismului de către state, ce se vor
confrunta cu puternice presiuni sociale interioare", a declarat Eswar
Prasad, profesor în cadrul universităţii din Cornell.
Opiniile
despre credibilitatea scenariului sunt împărţite în rândul
economiştilor consultaţi de AFP. Philippe Chalmin, specialist în
materii prime în cadrul Universităţii Dauphine, dion Paris, este
categoric: nu crede "deloc" în acest scenariu şi consideră că ipoteza
scumpirii barilului de petrol este fantezistă.
În
schimb, Daniel Gros, din cadrul Centrului pentru Studii Politice
Europene (CEPS), consideră problema prematură. "Înainte de a vorbi
despre o nouă prăbuşire, ar trebui să ajungem la revenire", a spus
acesta, subliniind că până în prezent, numai câteva economii au ieşit
din recesiune.
În
general, experţii sunt de acord că economia mondială nu va fi imună
unui nou val. "Revenirea actuală este susţinută de mecanisme temporare
legate de planurile de relansare, ce se vor încheia treptat.
Renunţarea
înainte de vreme la aceste măsuri ar putea duce la o nouă prăbuşire", a
spus Michel Aglietta, directorul Centrului de Studiu si Cercetare a
Economiei Internaţionale (CEPII).