Michael Jackson avea o doză mortală de Proforol în sânge

Michael Jackson avea o doză mortală de Proforol în sânge
Michael Jackson avea în sânge o doză mortală de Propofol, scrie L.A. Times, care citează surse din cadrul Institutului Medico-Legal din Los Angeles. Potrivit legiştilor, medicul personal al regelui muzicii pop, Conrad Murray, i-a administrat lui Michael acest puternic anestezic timp de şase săptămâni, pentru a-l trata de insomnie.
Medicul Conrad Murray îi administra lui Michael, intravenos, câte 50 de miligrame de Propofol pe zi. Conştient de efectele acestui puternic anestezic, în ultimele două zile de viaţă ale megastarului, Murray a întrerupt tratamentul şi i-a dat lui Michael sedative pentru dezintoxicare.
Poliţia, care a percheziţionat locuinţa şi cabinetul medicului, aflate în Las Vegas, nu a găsit nicio dovadă că acesta ar fi achiziţionat Propofol pe căi legale. Anchetatorii au descoperit în locuinţa megastarului mai multe flacoane de anestezic. Angajaţii Agenţiei pentru Combaterea Traficului de Droguri au percheziţionat şi o farmacie din Los Angeles, de unde Murray procura Propofol.
Autorităţile înclină tot mai mult spre versiunea omuciderii în cazul morţii lui Michael Jackson, principalul nume pe lista suspecţilor fiind medicul Conrad Murray. Potrivit mai multor surse, la 25 iunie, la insistenţele lui Michael, Murray i-a administrat o perfuzie cu Propofol şi l-a lăsat apoi fără supraveghere în dormitor. La întoarcere, l-a găsit pe artist fără suflare.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























