Oltean (PD-L): Miniştrii ar trebui evaluaţi la fiecare şase luni

Oltean (PD-L): Miniştrii ar trebui evaluaţi la fiecare şase luni
Vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean a declarat într-o într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că activitatea miniştrilor ar trebui să fie analiză la şase luni, iar cei care nu şi-au respectat angajamentele luate să fie remaniaţi.
"Nu s-a pus problema unei remanieri. Ceea ce ar trebui să se facă în mod absolut natural ca la 6-7 luni de la guvernare să se facă o analiză a activităţii fiecărui ministru în raport cu programul de guvernare, cu angajamentele ministerului respectiv", a declarat Ioan Oltean.
"Acolo unde se constată o discrepanţă între ceea ce ne-am angajat şi ce s-a realizat, ar trebui să se facă o remaniere, dar primul ministru nu am cunoştinţă să fi vorbit de remaniere decât de o analiză foarte serioasă a activităţii fiecărui minister", a declarat Ioan Oltean.
Ministru Vasile Blaga a vorbit marţi, 28 iulie, la Realitatea FM, despre necesitatea operării unei restructurări guvernamentale, dar şi despre relaţia cu partenerii de guvernare, apreciind că în prezent există "mai multe PSD-uri", unul care doreşte coaliţia şi altul care se impune momentan şi care este împotriva colaborării cu PD-L.
Întrebat dacă este momentul unei restructurări guvernamentale până la alegerile prezidenţiale, ministrul PD-L a răspuns: "Personal, mi-am exprimat în interiorul Coaliţiei un astfel de punct de vedere, dar premierul va aprecia la un moment dat când va trebui făcută restructurarea (...) Tot ce am avut de spus am spus ieri (n.red. luni, în şedinţa Coaliţiei). Am şi nominalizat ministere la care nu se întâmplă nimic", a relatat Vasile Blaga, evitând să dea detalii în legătură cu miniştrii ce ar putea fi vizaţi de restructuare sau de o eventuală remaniere. De altfel, Blaga a subliniat că, din postura de secretar general al partidului, este obişnuit să-şi rezolve problemele sale şi ale PD-L "în interiorul partidului" şi că respectă protocolul coaliţiei.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























