Cadrele medicale de la Spitalul "Marie Curie" cer păstrarea în funcţie a managerului Daniel Buzatu

Cadrele medicale de la Spitalul "Marie Curie" cer păstrarea în funcţie a managerului Daniel Buzatu
Aproximativ 95% dintre angajaţii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" au semnat o scrisoare trimisă Ministerului Sănătăţii, prin care susţineau menţinerea în funcţie a managerului spitalului, Daniel Buzatu.
"Consider, în mod cu totul special, că perioada de manageriat a
domnului Buzatu în fruntea spitalului a fost una cu cele mai bune
rezultate în materie de administraţie. În cei aproape patru ani în care
a fost manager, a reuşit renovarea a mai multor secţii şi dotarea cu
aparatură de ultimă generaţie. Spitalul arată ca în Occident", a
precizat doctorul Gheorghe Burnei, unul dintre cei care au
semnat scrisoarea adresată Ministerului Sănătăţii.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, legea actuală prevede
ca managerul de spital să fie medic. "Dacă domnul Daniel Buzatu nu se
încadrează în lege, nefiind medic, trebuie respectată legea şi numit un
al manager", au explicat oficialii Ministerului Sănătăţii.
Printre realizările managerului Daniel Buzatu se numără şi inaugurarea
secţiei de pediatrie-oncologie a spitalului pentru copii "Marie Curie",
în noiembrie 2008, după lucrări de renovare care au durat şapte luni
şi au costat aproape 350.000 de euro.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














