Sindicaliştii din Educaţie s-au adresat Avocatului Poporului, după ce Guvernul a hotărât că nu poate acorda dascălilor drepturile salariale

Sindicaliştii din Educaţie s-au adresat Avocatului Poporului, după ce Guvernul a hotărât că nu poate acorda dascălilor drepturile salariale
Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere din Învăţământ s-a adresat Avocatului Poporului, după ce Guvernul a hotărât, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, că nu poate acorda dascălilor drepturile salariale, câştigate în instanţă. Liderii Federaţiei din Educaţie susţin că Ordonanţa este neconstituţională şi de aceea cer şi sesizarea Curţii Constituţionale.
Este vorba despre OUG 71/2009, prin care dascălii vor primi drepturile câştigate în instanţă, eşalonat, în următorii trei ani. Sindicaliştii au spus că ordonanţa de Guvern încalcă separaţia puterilor în stat, duce la discriminarea personalului angajat la stat, în raport cu angajaţii din mediul privat, care are dreptul să primească aceleaşi drepturi salariale integral. Guvernul susţine că nu poate plăti drepturile salariale câştigate de profesori în instanţă, întrucât nu există fondurile necesare.
"Prin această ordonanţă nu se mai dă niciun drept câştigat în instanţă, Guvernul Boc intervine şi blochează instanţelede judecată. N-am fost consultaţi de premier si o atacam prin Avocatul Poporului la Curtea Constituţională", a declarat preşedintele FNSLI, Aurel Cornea.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























