Ultimele Stiri· 1 min citire

Realitatea-Caţavencu reduce cu până la 50% salariile angajaţilor

1 iul. 2009, 14:47
Actualizat: 2 iul. 2009, 01:18
Realitatea-Caţavencu reduce cu până la 50% salariile angajaţilor

Realitatea-Caţavencu reduce cu până la 50% salariile angajaţilor

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: money.ro

Cei mai afectaţi vor fi cei din middle şi top management, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei.

"Evoluţia pieţei în contextul crizei economice obligă grupul Realitatea-Caţavencu să reducă semnificativ costurile la nivelul tuturor produselor", au declarat oficialii companiei într-un comunicat intern adresat angajaţilor.

Începând cu 1 iulie 2009, grupul mass-media va aplica o grilă procentuală de reducere a costurilor, iar resursele umane reprezintă peste jumătate din cheltuiele totale ale companiei.

"Reducerea acestor costuri se va face în trepte: cele mai afectate vor fi salariile pentru top şi middle management, unde procentul de reducere ajunge până la 50%. Salariile mici nu vor fi afectate de această măsură", au declarat oficialii grupului.

Potrivit acestora, măsura se doreşte a fi una temporară, iar veniturile angajaţilor vor reveni la nivelul trimestrului II al anului în momentul în care condiţiile economice vor permite acest lucru.

"Căutăm în continuare soluţii de atenuare a efectelor crizei economice şi ne bazăm pe ajutorul fiecăruia dintre voi în acest sens", au spus reprezentanţii conducerii grupului.

Citeşte şi Money.ro.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri