Ultimele Stiri· 1 min citire

Primarul unei comune din Vâlcea îşi ia concediu fără plată în semn de solidaritate

30 iun. 2009, 03:24
Actualizat: 30 iun. 2009, 03:25
Primarul unei comune din Vâlcea îşi ia concediu fără plată în semn de solidaritate

Primarul unei comune din Vâlcea îşi ia concediu fără plată în semn de solidaritate

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea TV

Concediu fără plată prin rotaţie, în semn de solidaritate cu cei cărora le datorează bani. Este soluţia la care apelează primarul unei comune din Vâlcea împreună cu o bună parte dintre angajaţi. Primarul din Zătreni spune că face asta în semn de solidaritate cu asistaţii sociali din comună cărora nu le-a dat banii de mai multe luni.

Primarul spune că are o datorie de 70.000 de lei către beneficiarii ajutorului social, pe care nu o poate onora. "Intru în concediu fără plată,  pentru că nici eu nu-mi merit banii dacă ei nu-i iau", a declarat Constantin Liţoiu, primarul comunei. Primarul va sta acasă, fără plată, timp de o lună.

De la întâi iulie, în primărie rămân şapte angajaţi din totatlul de 17. Singurul care nu poate pleca din instituţie este secretarul instituţiei, care se ocupă de toate actele necesare în cazul decesurilor sau naşterilor. În afară de banii datoraţi asistaţilor sociali, peste 70.000 de lei, primăria Zătreni mai are restanţe la utilităţi de aproape 100.000 de lei.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri