Proprietarul unui hotel din Târgu-Mureş a investit jumătate de milion de euro în panouri solare

Proprietarul unui hotel din Târgu-Mureş a investit jumătate de milion de euro în panouri solare
Face bani cu ajutorul soarelui. Este vorba de un român din Târgu Mureş care a investit într-una dintre cele mai mari instalaţii de panouri solare pentru a încălzi tonele de apă folosite de complexul său hotelier. Investiţia a fost destul de costisitoare, însă profitul se anunţă pe măsură.
Nu este chiar ieftin să investeşti într-o instalaţie solară. Cei 120 de
metri pătraţi de panouri solare, plus sistemul de încălzire, au costat
o jumătate de milion de euro dar, spune proprietarul hotelului, merită.
"Am pornit de la ideea că, după ce am studiat sistemul de încălzire pe panouri solare că voi face economie. Dacă fac o comparaţie cu preţul la gazul metan şi ce plătesc
acuma este mai puţin de jumătate deci e o economie pe un sezon de
primăvara până toamna'', spune Florin Vlas, proprietar hotel.
Instalaţia solară de la complexul hotelier din Târgu Mureş este una
dintre cele mai mari investiţii de acest fel din ţară. Zilnic pot fi
încălziţi 6.000 de litri de apă, timp de 150 de zile pe an.
Proprietarul hotelului este hotărât să aibă energie gratuită şi în
restul anului, când instalaţia solară nu dă randament şi va cumpăra o
instalaţie geotermală.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























