La Mediaş a fost inaugurată o staţie de sortare a deşeurilor de peste un milion de euro

La Mediaş a fost inaugurată o staţie de sortare a deşeurilor de peste un milion de euro
Primăria Mediaş şi compania ECO-SAL SA au inaugurat vineri, 5 iunie, de Ziua Mediului, singura staţie de sortare a deşeurilor climatizată din ţară, în urma unei investiţii de peste un milion de euro, bani proveniţi dintr-un proiect PHARE, a declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii companiei.
Staţia de sortare este amplasată lângă staţia de epurare a apei "Apa
Târnavei Mari" şi are o capacitate de 22.000 de tone/an şi prin
înfiinţarea ei au fost înfiinţare 22 de locuri de muncă. "Este singura
staţie de sortare a deşeurilor climatizată din ţară, iar scopul
principal al creării ei îl reprezintă conformarea cu normele europene
în ceea ce priveşte colectarea şi managementul deşeurilor", a declarat
Anca Bara, purtătorul de cuvânt al companiei.
De asemenea,
prin reducerea volumului de deşeuri ce necesită depozitare finală, se
vor diminua costurile pentru depozitare. "Existenţa staţiei de sortare
şi transfer contribuie la reutilizarea şi mai apoi valorificarea
deşeurilor de ambalaje. Astfel, resursele mediului sunt economisite,
iar mediul înconjurător protejat", a completat reprezentantul
ECO-SAL. Staţia de sortare a fost înfiinţată în urma implementării
proiectului "Colectare selectivă şi transfer al deşeurilor menajere în
Mediaş", proiect finanţat prin PHARE.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














