Nouă ursoaice panda au fost scoase de sub ruine după seism

Nouă ursoaice panda au fost scoase de sub ruine după seism
Seismul care a făcut zeci de mii de victime în China, a afectat şi urşii panda. Rezervaţia în care trăiau înainte de cutremur a fost aproape distrusă, fapt care a pus specia în pericol. Exemplarele de panda uriaş salvate de sub dărâmăturile adăposturilor au avut nevoie de îngrijire specială ca să îşi revină.
Cel puţin 80.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în cutremurul de la 12
mai 2008, dar şi un panda care locuia în rezervaţia din Wolong
(UOLONG), situată la doar 30 de kilometri de epicentru. Nouă ursoaice,
dintre care trei urmau să aibă pui, blocate sub ruinele adăposturilor
în care trăiau, au fost salvate de echipele de intervenţie. Cele trei
femele au născut apoi 13 pui.
LI GUO, îngrijitor rezervaţie tc 00.56-01.21: "Cutremurul le-a produs
traume psihice, iar după ce le-am salvat am fost nevoiţi să le sedăm
pentru a le transporta la mare distanţă şi pentru a se obişnui cu nou
mediu de viaţă, aşa că au avut de înfruntat numeroase provocări. După
toate acestea, cu toată grija noastră, faptul că au făcut atâţia pui
este un miracol."
În noua rezervaţie trăiesc aproximativ 70 dintre cei 150 de panda
gigant din UOLONG. Ceilalţi se află acum în diferite grădini zoologice
de pe întreg cuprinsul Chinei. Naturaliştii estimează că vor mai fi
necesari cel puţin 5 ani şi investiţii de milioane de dolari pentru ca
rezervaţia UOLONG să fie repopulată cu urşi panda.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























