Ecaterina Andronescu: În învăţământ e greu să admiţi lipsa de performanţă

Ecaterina Andronescu: În învăţământ e greu să admiţi lipsa de performanţă
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pe 7 mai, la ieşirea din Şcoala nr. 3, unde a vrut să se asigure asupra bunei desfăşurări a tezei unice, că într-o meserie cum sunt cele din învăţământ este greu să admiţi lipsa de performanţă.
În legătură cu criticile adresate de preşedintele Traian Băsescu profesorilor slab pregătiţi, Ecaterina Andronescu a spus că "în această meserie, spre deosebire de altele, e greu să admiţi lipsa de performanţă".
"Dacă într-o altă meserie prelucrezi o piesă şi dai un rebut, te costă, dar poţi să remediezi. Aici, lucrurile sunt iremediabile pentru că formarea unui om este foarte greu ajustabilă ulterior", a mai spus Andronescu.
Aceasta mai spus, la ieşirea din Şcoala nr. 3, că aceasta este cea de-a cincea şcoală pe care a vizitat-o joi şi că în toate sălile de clasă profesorii au fost la supraveghere.
"Sunt copii în bănci, fără emoţii. În toate sălile de clasă profesorii
erau la supraveghere. Una peste alta, cred că este o zi normală. Sunt
interesată să văd dacă lucrurile sunt perturbate după evenimentele din
ultima perioadă", a spus ministrul Educaţiei.
"Nu am văzut subiectul, dar i-am întrebat pe copii şi au spus că este uşor", a mai spus Andronescu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























