Ioan Neculaie: Răzvan Lucescu a fost ales pentru că este cel mai bun

Ioan Neculaie: Răzvan Lucescu a fost ales pentru că este cel mai bun
Patronul echipei FC Braşov, Ioan Neculaie, a declarat miercuri că numirea lui Răzvan Lucescu în funcţia de selecţioner este inspirată, deoarece tehnicianul este cel mai bun din branşa sa în acest moment.
"Răzvan Lucescu a fost ales pentru selecţioner pentru că e cel mai bun
din toate punctele de vedere. S-ar putea să fie chiar mai bun decât
tatăl lui, pentru că el munceşte mai mult. Sunt sigur că el va avea şi
o relaţie excelentă cu jucătorii, chiar dacă în vestiar sunt caractere
puternice", a spus Neculaie, la GSP TV.
Antrenorul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, a fost validat miercuri în
funcţia de selecţioner al României, în urma şedinţei Comitetului
Executiv care a analizat propunerea făcută de directorul general al
FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, pentru NewsIn, Ştefan Chiţu, membru în
CEx. Noul selecţioner va avea ca obiectiv calificarea echipei naţionale
a României la Campionatul European din 2012, după ce şansele de
accedere la turneul final al CM din 2010 sunt compromise.
Răzvan Lucescu a fost numit în funcţie în locul lui Victor Piţurcă,
acesta fiind demis luna trecută de Comitetul Executiv al FRF în urma
rezultatelor slabe din preliminariile CM din 2010.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























