Cine pierde şi cine câştiga în real estate ca urmare a deprecierii leului

Cine pierde şi cine câştiga în real estate ca urmare a deprecierii leului
Ponderea majoritară a creditelor ipotecare în valută accesate în ultimii ani, care reprezintă circa 90% din totalul împrumuturilor, precum şi devalorizarea puternică a leului au un impact negativ asupra puterii de consum a românilor din cauza creşterii decalajului dintre o moneda naţională ieftină şi un euro mai scump la plata dobânzilor.
Potrivit raportului realizat de compania de consultanţi imobiliari CB Richard Ellis, pe termen scurt nu se întrevede o ameliorare a acestei situaţii dacă economia românească îşi continuă procesul de încetinire.
"Nu se aşteaptă ca leul românesc să se aprecieze semnificativ până în 2010, prin urmare, povara financiară determinată de împrumuturi va rămâne constantă. În situaţia în care economia românească îşi continuă procesul de încetinire, împrumuturile în valută vor avea o influenţă negativă asupra puterii de consum", susţin autorii raportului de piaţă.
Citeşe mai mult în Business Standard.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














