Guvernul britanic va oferi până la 5.000 de lire sterline pentru cumpărarea de maşini ecologice

Guvernul britanic va oferi până la 5.000 de lire sterline pentru cumpărarea de maşini ecologice
Şoferii britanici vor primi subvenţii de până la 5.000 de lire sterline pentru cumpărarea de maşini hibrid şi electronice, după ce noile date arată că schemele guvernamentale implementate sprijină revenirea sectorului auto european, arată Times Online.
Conform unor planuri ale guvernului britanic, care urmează să fie publicate joi, oficialii au luat această decizie pentru temperarea costurilor iniţiale ridicate ale autovehiculelor ecologice, în special cele ale bateriilor acestor tip de maşini.
Subvenţiile fac parte din planul guvernului de 250 milioane lire sterline, anunţat anterior, care are ca scop promovarea vehiculelor cu emisii scăzute de carbon în următori cinci ani, urmând ca aprobarea acestora să fie discutată în cadrul întrunirii de astăzi a guvernului.
"Mai puţin de 0,1% din cele 26 de milioane de maşini din Marea Britanie sunt electrice, deci avem un potenţial enorm de reducere a emisiilor", a declarat secretarul transporturilor, Geoff Hoon.
În acelaşi timp, cancelarul Alistair Darling ar urma să implementeze o schemă de până la 2.000 de lire sterline pentru schimbarea maşinilor vechi cu cele noi, după ce astfel de programe au avut succes mai ales în Germania şi Franţa.
Noile date publicate astăzi arată că vânzările de maşini noi pe piaţa europeană au scăzut cu o rată anuală de 9% în martie, sub aşteptările analiştilor, ca urmare a sprijinului guvernelor acordat pentru încurajarea cumpărărilor, a anunţat asociaţia europeană a producătorilor auto, ACEA.
În Europa de Vest, vânzările au scăzut cu 8%, la 1,43 milioane vehicule în martie, în timp ce acestea au urcat cu 39,9% în Germania, cea mai mare piaţă a regiunii, unde astfel de scheme au fost introduse în ianuarie.
Programul guvernului german, în urma căruia peste 860.000 de proprietari auto au primit 2.500 de euro pentru schimbarea unui vehicul vechi cu unul nou, a avut un impact semnificativ asupra vânzărilor. În Franţa, vânzările au urcat cu 8% luna trecută.
Totuşi, vânzările pe piaţa britanică au scăzut cu 30,5%, în timp ce în Spania acestea s-au diminuat cu 38,7%.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat la începutul lunii credite totale de 866 milioane euro pentru producătorii auto din Europa, cu scopul de a-i ajuta pe aceştia să construiască vehicule cu un grad scăzut de emisii de dioxid de carbon.
Suma se adaugă programului de 3,6 miliarde euro aprobat în decembrie 2008 şi destinat producătorilor europeni de maşini personale şi camioane. Aproximativ 63% din creditul acordat va fi acordat prin Facilitatea pentru un Transport European Curat, program iniţiat de BEI.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














