Rabbids Go Home, în producţie

Rabbids Go Home, în producţie
Ubisoft anunţă că Raving Rabbids vor primi propriul lor brand standalone, sub forma jocului Rabbids Go Home, care va apărea anul acesta în perioada sărbătorilor de iarnă.
Jocul este produs de către studiourile Ubisoft Montpellier care au mai lucrat şi la jocurile Beyond Good and Evil, Peter Jackson’s King Kong: The Official Game of the Movie şi originalul Rayman Raving Rabbids.
Noul joc Raving Rabbids va beneficia de un motor grafic proiectat în mod special pentru Nintendo Wii.
"Iepurii aiuriţi sunt iubiţi în toată lumea, cea mai bună dovadă fiind cele 6,5 milioane de jocuri vândute, care prezentau aventurile pline de umor, aventuri care de-a lungul anilor au făcut oamenii să râdă cu lacrimi. Crearea unui brand propriu pentru aceste personaje îndrăgite a fost următorul pas logic făcut de Ubisoft", a declarat pentru REALITATEA.NET, Erdei Jacint, PR Manager Ubisoft Romania.
"Astfel, în Rabbids Go Home, fanii vor putea savura noi aventuri ilare în care iepurii, în încercarea lor de a ajunge acasă, îşi varsă nebunia asupra lumii locuite de oameni", a adăugat Erdei Jacint.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























