Aeroporturile elveţiene au intrat duminică în zona Schengen

Aeroporturile elveţiene au intrat duminică în zona Schengen
Călătorii către şi din 25 de state europene din zona Schengen pot trece prin aeroporturile eleveţiene fără a se mai supune controlului paşapoartelor începând de duminică, informează publicaţia EUBusiness.
Controlul paşapoartelor a fost eliminat deja la graniţele terestre ale
Elveţiei începând cu 12 decembrie 2008, după ce această ţară, care nu
este membră UE, dar are încheiate o serie de acorduri speciale cu
blocul european, a devenit membră a Acordului Schengen.
Eliminarea controalelor la aeroporturi, care intervine după ce au fost
luate măsuri pentru trierea adecvată pasagerilor, s-a aplicat odată cu
trecerea la ora oficială de vară, la 29 martie, a anunţat guvernul
elveţian.
Din zona Schengen fac parte 25 de state europene, inclusiv Elveţia,
Islanda, Norvegia şi majoritatea membrelor UE cu excepţia Marii
Britanii, Irlandei, Bulgariei şi României.
În schimb, a precizat guvernul eleveţian, călătorii din alte ţări care
vin sau pleacă din Elveţia vor fi supuşi unor controale de identitate
sistematice şi intensificate.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














