Statul ar putea plăti 50 % din costul lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor

Statul ar putea plăti 50 % din costul lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor
Guvernul dă mai mulţi bani pentru reabilitarea termică a apartamentelor. Ministerul Dezvoltării a elaborat un proiect de ordonanţă prin care statul ar putea plăti jumătate din cheltuieli, iar primăria, dacă are bani, cealaltă jumătate.
Asociaţiile de proprietari care vor să-şi reabiliteze termic blocul ar putea plăti mai puţin sau chiar deloc pentru lucrări. Statul va plăti 50% din cheltuieli, mai mult cu 16% faţă de cât plăteşte în prezent.
În prezent, proprietarii plătesc 33%, primăria 33%, iar statul, restul. Anul trecut în toată ţara au fost reabilitate termic doar 75 de blocuri, iar alte 39 de lucrări sunt aproape gata. Într-un top al oraşelor unde au fost izolate termic blocurile primele locuri sunt ocupate de Sfântu Gheorghe (16 blocuri) şi Târgu Mureş (10 blocuri). La polul opus se află Alba Iulia, Ploieşti şi Cristuru Secuiesc, cu câte un bloc reabilitat termic.
Anul acesta au fost alocate pentru acest program aproape 360 de milioane de lei din care ar putea fi reabilitate termic aproape 60.000 de apartamente.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























